Cadavrul unei femei a fost descoperit într-o fântână din Arizona după ce poliţiştii au găsit câteva clipuri video în telefonul iubitului acesteia.
Carolyn Dahlgren, în vârstă de 37 de ani, a fost, se pare, ucisă de partenerul ei, William Cahill, în vârstă de 45 de ani. Bărbatul a fost găsit mort în maşina lui, iar poliţiştii cred că s-a sinucis.
Oamenii legii au descoperit cadavrul femeii după ce au găsit în telefonul lui Cahill mai multe clipuri video în care acesta susţinea că şi-a ucis iubita şi că i-a ascuns corpul neînsufleţit „într-o fântână, undeva în deşert”.
Bărbatul a oferit şi alte detalii despre fântână: adâncimea şi lăţimea, faptul că are o placă din beton la suprafaţă şi puţ interior din metal.
Sursă: Mediafax