Antena 3 CNN Actualitate Polițiștii de la Secția 16, care au torturat doi tineri pentru că au îndrăznit să le reproșeze că nu poartă mască de protecție, au fost trimiși în judecată

Polițiștii de la Secția 16, care au torturat doi tineri pentru că au îndrăznit să le reproșeze că nu poartă mască de protecție, au fost trimiși în judecată

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 17:28 09 Iul 2021 Modificat la 17:30 09 Iul 2021

Aceștia sunt acuzați de săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, complicitate la tortură, purtare abuzivă, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, fals intelectual şi favorizare a făptuitorului.

Dintre cei nouă inculpaţi, unul se află în stare de arest preventiv, doi în arest la domiciliu, iar ceilalţi şase sunt plasaţi sub controlul judiciar.

La data de 1 septembrie 2020, agenţii de la Secţia 16 au fost abordaţi de doi tineri care le-au reproşat că nu poartă măşti de protecţie în plină pandemie de COVID-19, în timpul unui filtru organizat în zona străzii Calea Şerban Vodă din Capitală, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Unul dintre tineri a fost încătușat, băgat într-o dubă și transportat pe un câmp în apropiere de Jilava, unde a fost bătut și torturat de șase dintre polițiști.

„În locaţia respectivă, trei dintre inculpaţi au exercitat pentru aproximativ 30 de minute violenţe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare şi inferioare, dar şi în zona degetelor mâinilor şi a tălpilor.

În tot acest timp, trei dintre agenţii de poliţie, deşi nu au participat în mod activ la aplicarea loviturilor, au urmărit impasibili agresiunile la care persoana vătămată era supusă de către colegii lor, neintervenind pentru oprirea acestora, deşi în virtutea atribuţiilor de serviciu aveau obligaţia de a interveni pentru protecţia persoanelor vulnerabile. Totodată, unul dintre inculpaţi a supus persoana vătămată unor tratamente degradante”, spun procurorii.

După ce l-au torturat, poliţiştii l-au abandonat pe tânăr pe un teren viran.

În acelaşi timp, alţi doi poliţişti l-au lipsit în mod ilegal de libertate pe celălalt tânăr. Aceștia l-au încătușat și l-au încuiat într-o autospecială, unde au pulverizat spray lacrimogen. Ulterior, bărbatul a fost transportat în zona Zeţari din Bucureşti, unde a fost abandonat pe o stradă întunecată.

„Pentru a crea aparenţa unui comportament violent al victimelor şi a justifica astfel conduita agenţilor de poliţie, unul dintre inculpaţi a aplicat sancţiuni contravenţionale fiecărei persoane vătămate, atestând în mod nereal cu ocazia întocmirii proceselor-verbale de contravenţie că acestea au fost depistate în timp ce tulburau ordinea şi liniştea publică.

Pe parcursul desfăşurării urmăririi penale, un agent de poliţie din cadrul aceleiaşi secţii, acţionând în beneficiul unuia dintre agresori, i-a acordat ajutor în mod repetat, în scopul îngreunării cercetărilor şi tragerii sale la răspundere penală”, precizează Parchetul.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole