Scandalul a început în localitatea Hrip la ora 12:00, când un sătmărean s-a dus la școala din localitate și ar fi amenințat cadrele didactice, dar și pe polițistul local care se afla la unitatea de învățământ.
În jurul orei 14:00, profesorii și polițistul local au solicitat ajutor din partea oamenilor legii, care au ajuns la școală pentru a cerceta cazul.
În urma discuțiilor purtate, polițiștii au decis să aplice o amendă de 3.000 de lei bărbatului recalcitrant, pe care au mers să îl identifice la locuința sa din Hrip. Doar că odată ajunși acolo, polițiștii ar fi fost agresați de doi dintre localnici.
Doi polițiști ar fi fost loviți cu pumnii, cu picioarele, le-au fost rupte uniformele. Oamenii legii prezintă multiple leziuni la nivelul feței. Au fost amenințați inclusiv cu lopețile.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje, iar în jur de zece persoane au fost reținute, încătușate și transportate pentru a da explicații la sediul poliției din Păulești.
Potrivit primelor informații, alți localnici din Hrip care au fost implicați în altercație au încercat să scape de oamenii legii fugind pe câmpul din apropiere.
Cel mai probabil, persoanele implicate în scandal vor fi acuzate de ultraj.