Antena 3 CNN Actualitate Ei sunt poliţiştii care au salvat 15 pacienţi bolnavi din incendiul de la Institutul Matei Balş

Ei sunt poliţiştii care au salvat 15 pacienţi bolnavi din incendiul de la Institutul Matei Balş

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 10:30 31 Ian 2021 Modificat la 10:30 31 Ian 2021

Cei nouă agenţi de poliţie nu au stat pe gânduri atunci când a venit vorba de salvarea unor pacienţi bolnavi de COVID-19 şi, chiar dacă nu aveau echipamente de protecţie, nici împotriva COVID, nici pentru incendii, poliţiştii au intrat în pavilionul cuprins de flăcări şi i-au salvat pe pacienţi.

Vineri dimineaţă, 29 ianuarie 2021, la ora 05.04, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 au fost primii care au ajuns la Institutul Matei Balş, acolo unde, cu numai două minute înainte fusese semnalat un incendiu uriaş.

"La ora 05:05, după sosirea la fața locului, au solicitat sprijin colegilor din cadrul Secției 7 Poliție, iar la ora 05:09, în urma unei explozii ce a avut loc la parterul unității medicale, au pătruns cu toții în saloane și au procedat la evacuarea unui număr de 15 pacienți infectați cu virusul COVID-19.

Și daca vă întrebați dacă au avut anumite echipamente de protecție sau dacă au fost recompensați in vreun fel până acum, vă spunem noi că nu.

MAI are cu totul alte standarde după care promovează profesionalismul, secretarele care fac cele mai bune cafele și șoferii care conduc cel mai bine ajung să fie decorați cu Ordinul și Medalia Națională pentru Merit.

Iar pe de altă parte Guvernul găsește de cuviință să "recompenseze" curajul, devotamentul și profesionalismul polițiștilor prin înghețări salariale.

Aceștia sunt eroii care și-au pus viața în plan secund, salvând 15 persoane care nu ar fi avut nicio șansă în fața incendiului", se arată într-o postare pe pagina de Facebook Sindicatul Europol.

Ei sunt poliţiştii care au salvat 15 pacienţi bolnavi din incendiul de la Institutul Matei Balş:

Secţia 6 Poliţie: Agent Sodolescu Alexandru; Agent Hapa Nicusor; Agent Principal Dobre Cristian; Agent Blideanu Mihaela.

Secţia 7 Poliţie: Agent Șef Călin Constantin; Agent Șef Mihai Dragoș; Agent Mincu Gabriela; Agent Miu Madalina; Agent Diaconu Mihai.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole