Antena 3 CNN Actualitate Poliţiştii români au închis zeci de site-uri de pe care tinerii îşi comandau droguri online

Poliţiştii români au închis zeci de site-uri de pe care tinerii îşi comandau droguri online

Corina Matlinschi
1 minut de citit Publicat la 12:30 01 Aug 2023 Modificat la 12:30 01 Aug 2023

"28 de grupuri infracționale organizate, specializate în trafic de droguri, au fost destructurate de polițiștii de combatere a criminalității organizate din cadrul Poliției Române, împreună cu D.I.I.C.O.T., în primele 6 luni ale anului. Astfel, pentru combaterea acestui fenomen, au fost efectuate 1.475 de percheziții domiciliare, au fost luate măsuri preventive față de peste 1.400 de persoane, au fost confiscate 392 kg. de droguri, fiind identificate 29 de culturi ilicite de cannabis.

În completarea acțiunilor operative, Poliția Română, prin structurile specializate, cu suportul consistent al partenerilor interni și internaționali consacrați și cu atribuții în domeniu, au pus în aplicare măsuri prin care o categorie importantă de consumatori nu mai au posibilitatea de a se aproviziona cu droguri din mediul online.

Astfel, ca urmare a unor demersuri interinstituționale, dar și în parteneriat public – privat, s-a reușit restrângerea posibilităților de a căuta în mediul online substanțe psihoactive, în special pentru categoriile de populație care doresc să experimenteze ocazional consumul de droguri.

Concret, până la acest moment, s-a redus posibilitatea celor care încearcă să cumpere droguri sau substanțe psihoactive din mediul online de a accesa 20 de siteuri, care oferă astfel de substanțe.

Activitățile de identificare și restricționare a accesului pentru acest tip de siteuri continuă.

Apărute pe piaţa drogurilor din România în 2009, substanțele psihoactive au înregistrat, în anul 2019, cel mai mare nivel al consumului în populația generală, fiind cele mai consumate droguri ilicite din România.

În prezent, la nivel național, România se confruntă cu o problematică amplă referitoare la consumul de substanțe psihoactive în rândul minorilor, prin prisma accesului la acestea, ce pot fi comandate prin intermediul internetului.

În mediul virtual, există foarte multe site-uri care comercializează aceste substanțe sau chiar exclusiv aceste produse, fapt ce duce la expunerea unui pericol iminent, în special pentru categorii de consumatori de vârste foarte mici. 

Având în vedere prevalența și impactul anumitor substanțe din categoria noilor substanțe psihoactive, la nivel național, dar și european, au fost efectuate demersuri necesare, iar, anul acesta, a fost aprobată modificarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, în sensul introducerii pe Tabelul-Anexă I a 3-CMC, 3-MMC și Euthylone, precum și a introducerii Brorphine și Metonitazene in Tabelul-Anexă II, aceste substanțe fiind considerate droguri de mare risc", se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Etichete: Poliția Română
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole