Antena 3 CNN Actualitate Opt polițiști din București, reținuți pentru răpire și tortură: ”M-au descălţat, m-au bătut la tălpi. M-au abandonat pe câmp”

Opt polițiști din București, reținuți pentru răpire și tortură: ”M-au descălţat, m-au bătut la tălpi. M-au abandonat pe câmp”

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 09:43 04 Mar 2021 Modificat la 10:05 04 Mar 2021

Poliţiştii sunt acuzaţi că în luna august a anului trecut au bătut cu bestialitate doi tineri la staţia de metrou Eroii Revoluţiei. Potrivit anchetatorilor, unul dintre tineri a fost băgat cu forţa în maşină şi dus pe un câmp în apropiere de Jilava, unde a fost încătuşat şi torturat, apoi victima a fost abandonată pe câmp.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie.

Doi bărbaţi acuză că au fost bătuţi cu bestialitate de poliţişti, în Bucureşti

Faptele ar fi avut loc la sfârșitul lunii august, în Sectorul 4, la ora 1.30 noaptea. Cei doi bărbaţi, unul de 39 de ani, celălalt de 51 de ani, spun că se aflau pe stradă şi ar fi intervenit în timp ce câțiva polițiști ar fi bruscat o persoană. Aceştia s-ar fi răzbunat pe ei, i-ar fi încătuşat şi i-ar fi dus pe un teren viran, unde i-ar fi bătut cu bastoanele. 

Polițiști reținuți pentru răpire și tortură. ”Îmi dădeau cu picioarele în coaste şi cu pumnii în cap”

Mihai Ionuţ Ghiorghe, unul din bărbaţii implicaţi, a declarat în exclusivitate pentru Antena 3 că: ”Am fost înjurat, mi s-au pus cătuşele, am fost băgat în maşină, mi s-au dat trei jeturi de spray paralizant în faţă. Am crezut că voi fi dus la Secţia de Poliţie, dar nu m-au legitimat, nici ei nu s-au legitimat. Au început să dea cu bastoanele în mine. Îmi dădeau cu picioarele în coaste şi cu pumnii în cap. M-au descălţat, m-au bătut la tălpi. M-au abandonat pe câmp.”

”Am scos buletinul, mi s-a aruncat buletinul din mână. Mi s-au pus mâinile la spate, am fost încătuşat, pus cu burta pe o maşină şi pur şi simplu aruncat peste nişte cauciucuri. Nu ştiu unde m-au dus, am avut noroc că mi-a rămas telefonul şi am văzut că sunt undeva în Ferentari”, a povestit și Teodor Nicolae Gheorghe, celălalt bărbat implicat în altercaţie.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole