Potrivit autorităților, miercuri dimineața, în jurul orei 03.40, polițiștii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș acționau în zona parcării de pe autostrada A1, tronsonul Timișoara - Arad, la kilometrul 501.
În timp ce migranții urmau să fie îmbarcați de traficanții de persoane într-un automarfar ce staționa în parcare, una dintre cele trei călăuze a scos un cuțit cu care i-a rănit pe doi dintre polițiștii de frontieră care participau la flagrant.
Călăuzele și migranții au încercat ulterior să fugă, profitând confuzia creată prin incidentul violent.
Opt migranți și o călăuză, prinși după ce polițiștii au tras focuri de armă
Polițiștii de frontieră au tras mai multe focuri de armă iar, în cele din urmă, au fost prinși opt migranți și o călăuză.
În prezent, potrivit poliției, se continuă căutarea celorlalte două călăuze.
În acest sens, a fost organizat un dispozitiv de căutare cu drone și o autospecială cu termoviziune.
Totodată, s-a solicitat sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș.
Sindicatul Europol: "Un polițist a fost înjunghiat în zona fesieră de călăuza afgană. S-au tras 13 focuri de armă"
Sindicatul Europol a prezentat pe site-ul său detalii în legătură cu atacul cu cuțitul asupra celor doi polițiști, în Timiș.
"Când au fost observați cei opt migranți și cele trei călăuze care încercau sa se urce într-un automarfar aflat în parcarea de pe autostradă, colegii noștri i-au somat să se oprească si au încercat să-i rețină.
Atunci, una dintre călăuze, de origine afgană, înarmată cu un cuțit, l-a înjunghiat pe unul dintre polițiști în umăr.
Celuilalt polițist i-a aplicat patru lovituri: în gambă, în pulpă, în zona fesieră și la nivelul genunchiului.
Colegii noștri au folosit armamentul din dotare, trăgând 13 focuri de armă în plan vertical pentru a opri atacul.
Agresorul și o altă călăuză au reușit să fugă, fiind capturați cei opt migranți împreună cu cea de-a treia călăuză", a precizat Europol.
Parcarea de la kilometrul 501, "favorita" călăuzelor de migranți
"Parcarea din localitatea Giarmata, unde a avut loc incidentul, este, putem spune, preferată de migranți și de călăuzele lor.
Acolo staționează multe camioane, ai căror șoferi se pregătesc să iasă din țară.
Suspecții capturați după tragerea focurilor de armă sunt audiați și vor trebui să explice oamenilor legii unde intenționau să ajungă, în Europa, și cum au intrat în contact cu călăuzele lor", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Andreea Borboros.
În ceea ce-i privește pe cei doi polițiști de frontieră tăiați cu cuțitul, aceștia au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara.
În prezent, starea lor este stabilă, oamenii legii fiind în afara oricărui pericol.