Antena 3 CNN Actualitate Polițiștii care luau pizza ca șpagă în Iași, prinși după o ceartă între șefi

Polițiștii care luau pizza ca șpagă în Iași, prinși după o ceartă între șefi

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 11:28 25 Mar 2023 Modificat la 11:28 25 Mar 2023

Una dintre cele mai cunoscute pizzerii din Iași ar fi livrat mâncare gratuit polițiștilor de la Rutieră.

Cel puțin asta susțin anchetatorii care mai spun și faptul că în schimb polițiștii nu i-ar fi oprit pe șefii și pe distribuitorii pizzeriei atunci când aceștia încălcau legea în trafic.

Pe de altă parte, avocații apărării susțin că nu s-a putut proba o astfel de înțelegere, iar angajații pizzeriei au declarat la audieri faptul că nu au fost protejați de poliție, ba mai mult, li s-au dat amenzi în acea perioadă.

Dosarul este în instanță, însă abia acum s-a descoperit cum a început de fapt această anchetă. Denunțul ar fi fost făcut chiar de unul dintre șefii Poliției pentru a se răzbuna pe fostul comandant. Între cei doi ar mai fi existat neînțelegeri, dar totul ar fi escaladat în momentul în care unul dintre ei ar fi confiscat certificatul de înmatriculare al unui apropriat.

Citește și: Profesor universitar de la Politehnică, reținut pentru luare de mită. Ce sumă primea când a fost făcut flagrantul

Cel care a făcut denunțul este chiar finul celui pe care l-a dat pe mâna procurorilor.

Etichete: spaga Iași
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole