Antena 3 CNN Actualitate Locale Zeci de poliţişti locali din Ploieşti evită turele de noapte fiindcă "le creşte tensiunea după ora 15.00"

Zeci de poliţişti locali din Ploieşti evită turele de noapte fiindcă "le creşte tensiunea după ora 15.00"

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 17:06 10 Mai 2021 Modificat la 17:08 10 Mai 2021

Potrivit presei locale, peste jumătate din poliţiştii locali din Ploieşti au prezentat scutiri medicale de diverse atribuții - ture de noapte, conducerea mașinii, patrularea pe vreme rea sau chiar interdicția de a purta arme.

Totul a ieșit la iveală după ce primarul din Ploieşti, Andrei Volosevici a semnalat o serie de acte de vandalism în urma cărora mai multe zone centrale din Ploieşti au fost distruse de persoane rămase deocamdată necunoscute.

Potrivit acestuia, din totalul de 102 polițiști locali de la Ordine Publică, zece pot lucra doar la schimbul 1. Printre motivele invocate de agenţi se numără și aceea că unii dintre cei zece suferă de tensiune.

Nemulțumit de această situaţie, edilul din Ploieşti a precizat că a transmis o adresă către CAS, prin care a solicitat o reverificare a documentelor medicale, care “stau la baza deciziilor cel puțin ciudate și a unor încadrări ciudate”, a precizat Andrei Volosevici, potrivit ziarulincomod.ro

Scutirile medicale contravin atribuțiilor din fișa postului

Contactat pentru un punct de vedere de jurnaliştii de la ziarulincomod.ro, Adrian Vaida, directorul Poliției Locale Ploiești, a precizat că în această situație este nevoit să modifice fișa postului a fiecărui salariat care are probleme medicale, astfel încât acesta să fie scutit de la activitățile interzise de medici.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole