Antena 3 CNN Externe Polițiștii din mai multe orașe italiene au primit măşti de protecţie roz şi refuză să le poarte

Polițiștii din mai multe orașe italiene au primit măşti de protecţie roz şi refuză să le poarte

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 09:30 14 Ian 2022 Modificat la 09:32 14 Ian 2022

"Nu purtăm măști roz. Nu fac cinste uniformei”, au spus revoltați polițiștii italieni din Pavia, Varese, Ferrara, Syracuse, Bologna și Veneția după sosirea echipamentului individual de protecție ce urmeaza a fi purtat în timpul serviciului. 

Sindicatul de poliție a cerut retragerea acestora și înlocuirea lor cu unele de culoare albă, albastră sau neagră.

„În baza jurământului depus, este necesar ca uniforma să fie purtată cu deminitate și respect față de instituția căreia îi aparține. Mai ales într-un moment istoric, în care națiunea are o aversiune tot mai mare față de forțele de ordine. Uniforma trebuie să fie sobră și să inspire respect.

Se descurajează folosirea accesoriilor nepotrivite care nu reprezintă Administrația”. 

”Îmbrăcămintea și accesoriile folosite trebuie să fie adecvate și în concordanță cu uniforma, la fel cum nu este recomandată folosirea măștilor atrăgătoare sau cu ornamente excesive și care să nu poarte simboluri de referință a instituției”, scrie secretarul general al Sap în scrisoarea trimisă şefului poliţiei, potrivit La Repubblica.

Prin urmare, rozul nu i se potrivește Poliției, „deoarece nu inspiră autoritate”, potrivit sindicatului de poliție care „o intervenție imediată menită să se asigure că colegii lucrează cu măști de altă culoare (alb, albastru, albastru sau negru) și în orice caz în concordanță cu uniforma Poliției de Stat, evitând dispozitivele de alte culori sau cu orice decorațiuni care să fie considerate absolut nepotrivite, mai ales dacă sunt achiziționate și furnizate de Administrație”. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole