Antena 3 CNN Actualitate 13 poliţişti cercetaţi disciplinar, după ce au participat la un botez într-o localitate aflată în scenariul roşu

13 poliţişti cercetaţi disciplinar, după ce au participat la un botez într-o localitate aflată în scenariul roşu

Maria Zărnescu
<1 minut de citit Publicat la 11:08 12 Mar 2021 Modificat la 11:11 12 Mar 2021

Evenimentul a avut loc în cursul serii de sâmbătă. Mai mulţi angajaţi ai Poliţiei au participat la botezul copilului unor colegi, chiar dacă localitatea era în scenariu roşu. Petrecerea organizată după creştinare nu a fost suspendată de către autorităţi, chiar dacă măsurile în vigoare impun acest lucru, având în vedere rata de infectare din oraş.

"Ofiţerii Biroului Control Intern urmează să stabilească dacă şi câţi poliţişti au participat la acest eveniment privat (botezul copilului unei familii de polițiști – n.r.) şi  să propună măsuri disciplinare, în cazul în care aceştia vor fi găsiţi vinovaţi. Ppnă în momentul de faţă s-a stabilit că, pe lângă mama copilului botezat, alți 12 agenţi de poliţie ar fi luat parte la eveniment", a declarat Bogdan Niţu, purtător de cuvând al IPJ Hunedoara, pentru Gazeta de dimineaţă.

Potrivit sursei citate, poliţiştii care au participat la botez sunt din aproape toate unităţile poliţieneşti din Valea Jiului. Spre exemplu, mama copilului, aflată în concediu maternal este poliţistă la Petroşani, în timp ce tată copilului este poliţist la Aninoasa, iar fratele mamei este poliţist la Haţeg. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole