Daniel Coraş este şeful Ocolului silvic Codrii Beiuşului, care administrează pădurile comunale din zonă. Coraş a intrat în atenţia Poliţiei Bihor după ce poliţiştii au descoperit, pe 6 decembrie 2022, că vila sa din Stânceşti are o instalaţie electrică clandestină.
În acest caz s-a deschis un dosar penal care se află în ancheta Secţiei 10 de Poliţie Rurală Ştei, informează adevarul.ro.
Poliţiştii au descoperit că o parte a imobilului deţinut de Coraş, o vilă uriaşă cu piscină şi curte de peste 4.000 metri pătraţi, era racordat nu la reţeaua de energie electrică, ci la iluminatul public al comunei Bunteşti, de care aparţine şi satul Stânceşti. Deşi furtul de curent a fost confirmat de specialiştii Electrica, şeful Ocolului Silvic Codrii Beiuşului a negat acuzaţiile.
"Eu am contract cu Electrica, plătesc facturi, şi acum mi-a venit peste 12.000 lei", a declarat Daniel Coraş, susţinând că nu ştie nimic despre reţeaua ilegală de curent din curtea sa.
"Să-şi facă treaba, să cerceteze", a mai spus el.