Imaginile greu de privit au fost postate pe X, fosta reţea socială Twitter, pe pagina Nexta_TV, pagină cunoscută pentru informaţiile şi imaginile publicate de pe frontul din Ucraina.
În imaginile publicate astăzi se poate observa cum o tânără, lovită şi plină de sânge, este transportată în portbagajul unui autoturism de teren în care se află mai mulţi bărbaţi înarmaţi. Potrivit unor surse, imaginile au fost filmate în Fâşia Gaza, la câteva ore după războiul declanşat de gruparea teroristă Hamas, susţinută de Iran.
Tânăra din imagini, despre care sursele internaţionale au precizat că ar fi o poliţistă din Israel, este apoi dată jos pentru ca bărbaţii aflaţi pe strada respectivă din Gaza să o vadă, apoi este urcată, din nou, în maşina de teren.
În tot acest timp, bărbaţii aflaţi în apropiere, cât şi cei înarmaţi din maşină, strigă: "Allahu Akbar (n.r. Allah este mare!)".
Hamas a anunţat operaţiunea Al-Aqsa Flood
Aripa armată a Hamas a declarat că a început "Operațiunea Al-Aqsa Flood", potrivit AFP.
"Am decis să punem capăt tuturor crimelor ocupației (Israelului), timpul lor de a se dezlănțui fără a fi trași la răspundere a luat sfârșit. Anunțăm Operațiunea și am lansat, în prima lovitură de 20 de minute, peste 5.000 de rachete", a declarat gruparea.
Astăzi, premierul Isralelului, Benjamin Netanyahu a anunţat, într-o postare pe X că Israel este "în război. Nu într-o operaţiune, nu într-o escaladare a unui conflict, ci în război".
Zeci de rachete au fost trase dinspre Fâşia Gaza spre Israel în această dimineaţă. Atacul pune capăt unui armistiţiu respectat în mare parte până acum, după sfârşitul războiului de cinci zile din luna mai. În Israel, sirenele au răsunat în mai multe oraşe din jurul teritoriului palestinian, dar şi mai în nord şi est, potrivit armatei israeliene.
Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a declarat că mişcarea islamistă palestiniană Hamas a declanşat "un război împotriva statului Israel", iar liderul braţului armat al mişcării Hamas a anunţat declanşarea "Operaţiunii Potopul Al-Aqsa" împotriva Israelului.
Cel puțin 40 de israelieni fost uciși și aproximativ 740 au fost răniți, a anunțat canalul local de știri N12. Majoritatea răniților sunt tratați în spitale locale și cel puțin 77 sunt în stare critică.