Antena 3 CNN Actualitate Locale O poliţistă din Gorj a fost imobilizată de colegii de la Control Intern, care au vrut să îi ia telefonul în care avea poze şi filmuleţe compromiţătoare

O poliţistă din Gorj a fost imobilizată de colegii de la Control Intern, care au vrut să îi ia telefonul în care avea poze şi filmuleţe compromiţătoare

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:40 01 Mai 2023 Modificat la 10:40 01 Mai 2023

Incidentul a avut loc in urmă cu o zi, când doi polițiști de la Control intern au audiat-o pe polițistă, șefă la Postul de Politie din Plopșoru. Aceștia s-au prezentat la secția de Politie Rovinari și i-au cerut colegei să vină la audieri, fiind martoră la un incident de distrugere.

Ajunsă în sediul poliției, polițistei i s-a solicitat telefonul mobil în care se presupunea că există dovezi de care este nevoie în anchetă. Doar că, șefa de post de la Plopsoru a refuzat, motivând că are în telefon fotografii personale.

Citeşte şi: Deznodământ neașteptat, după ce soțul unei polițiste din Argeș a anunțat la 112 că femeia s-a închis în birou cu un alt bărbat, iar mascații au spart ușa

În acel moment, unul dintre ofițerii de la Control Intern a imobilizat-o, iar celălat i-a smuls telefonul din mână. În urma acestei agresiuni, polițistei i s-a spart mobilul, iar geamul a tăiat-o la mână.

Polițista a ajuns la spital, iar medicii au sesizat Politia. Acum, șefii Inspectoratului de Politie Gorj au început o altă anchetă.

Cei doi ofițeri de la Control Intern anchetau o presupusă faptă de distrugere. Mai exact, la un chef la o cabană din Rânca, unde s-au distrat mai mulți polițiști, unul dintre ei ar fi distrus o ușă, după ce ar fi consumat mai mult alcool.

În urma incidentului, polițistul în cauză s-a înțeles cu proprietarul cabanei, despăgubindu-l. La acest chef ar fi participat și polițista care a fost agresată, iar în telefonul acesteia s-ar fi aflat fotografii și filmulețe cu momentele petrecute atunci.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole