Antena 3 CNN Actualitate Locale "Urlau să vină cineva în salon!". O poliţistă din Arad a fost diagnosticată greşit şi lăsată să plece acasă

"Urlau să vină cineva în salon!". O poliţistă din Arad a fost diagnosticată greşit şi lăsată să plece acasă

Daciana Cordoş
1 minut de citit Publicat la 11:29 09 Mai 2023 Modificat la 11:29 09 Mai 2023

Coşmarul polţtistei a început în urmă cu două luni, când a ajuns în stare gravă la spitalul din Arad din cauza unor dureri de stomac. Ea a primit diagnosticul de colecistită. După ce a stat aproape o săptămână internată şi se simţea tot mai rau, femeia a fost lăsată să plece, la cerere.

"Mi s-a făcut rău în salon, mi-am pierdut cunoştinţa. M-am dat jos de pe pat şi am vomitat. Am rămas lângă pat aproximativ 20 de minute până când a venit cineva să vadă ce s-a întâmplat. Inclusiv colegele din salon solicitau ajutor şi urlau în salon să vină cineva să îmi acorde ajutor şi nu venea nimeni. M-am dus la doamna doctor şi i-am transmis că mă simt în continuare rău, că am stări de vomă, că stomacul mă doare extrem de tare şi nu pot păşi şi mi-a spus să iau un calmant şi o să fie bine. Nu a fost deloc bine. Starea mea se înrăutăţea treptat", a declarat Lorena Radu.

Citeşte şi: O poliţistă din Gorj a fost imobilizată de colegii de la Control Intern, care au vrut să îi ia telefonul în care avea poze şi filmuleţe compromiţătoare

Pentru că starea poliţistei a continuat să se agraveze, soţul ei a decis să o ducă la un spital din Cluj.

La Cluj, doctorii i-au pus diagnosticul de pancreatită acută.

Medicul acuzat de malpraxis se apără şi spune că nu are nicio vină.

"Este ziua mea astăzi, am o fetiţă mică acasă, acestea au fost unele dintre motivaţiile dumneaei în momentul solicitări externării. Recomandarea noastră a fost de consult chirurgical în ambulatoriu, deşi explicându-i-se că orice aliment ar putea să determine o migrare a unui alt microcalcul la nivelul canalului, fapt care probabil s-a şi întâmplat, nu neapărat că pacienta nu ar fi respectat nişte reguli majore de dietă", a precizat dr. Amalia Uzum, medic primar la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad.

Direcţia de Sănătate Publică Arad a demarat propria anchetă după dezvaluirile făcute de poliţistă. Sesizări au fost trimise şi la Colegiul Medicilor, dar şi la Parchetul Arad.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole