Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr polițist din Galați, angajat de numai câteva luni, a fost găsit mort în casă

Un tânăr polițist din Galați, angajat de numai câteva luni, a fost găsit mort în casă

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 21:14 13 Dec 2022 Modificat la 21:14 13 Dec 2022

Polițiștii din orașul Târgu Bujor, județul Galați, au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că un tânăr de 21 de ani și-ar fi tăiat venele și s-ar fi împușcat în cap, fiind în stare de inconștiență.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă și au stabilit faptul că tânărul este polițist în cadrul IPJ Galați, iar în momentul producerii incidentului se afla în concediu.

Bărbatul a fost găsit de mama sa, într-una din încăperile locuinței sale, căzut la podea, în stare de inconștiență și prezentând o leziune în zona capului.

Echipajele medicale sosite la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, însă au fost nevoite să declare decesul tânărului. 

"Polițistul trecuse testarea psihologică și era absolvent al Școlii de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, promoția martie 2022", arată IPJ Galați.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole