Antena 3 CNN Actualitate Un poliţist din Spania a fost prins pe Aeroportul Otopeni cu o grenadă de antrenament în bagaj

Un poliţist din Spania a fost prins pe Aeroportul Otopeni cu o grenadă de antrenament în bagaj

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 21:59 13 Noi 2022 Modificat la 22:14 13 Noi 2022

Poliţistul spaniol, în vârstă de 31 de ani, urma să călătorească la Malaga de pe aeroportul Otopeni, cu o cursă Wizz Air care a decolat, astăzi, la ora 18.05.

La controlul bagajelor, poliţiştii au descoperit în bagajul cetăţeanului spaniol o grenadă de antrenament şi i-au alertat pe ofiţerii Serviciului Român de Informaţii (SRI).

"Polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului internațional Henri Coandă efectuează cercetări față de o persoană, cetăţean spaniol, în bagajele căreia la controlul de securitate, pe sensul de ieşire, a fost descoperită o grenadă de antrenament. Din primele verificări rezultă că grenada nu avea încărcătură iar persoana susţine că a uitat-o în bagaj după antrenamentele efectuate în ţara de origine. Obiectul urmează să fie ridicat de către o echipă specializată din cadrul SIAS", se arată într-o informare a Poliţiei.

Cetățeanul spaniol nu a fost reținut, dar a pierdut cursa spre Malaga, notează Libertatea.

Etichete: aeroportul Otopeni
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole