O situație care a stârnit amuzamentul tuturor a avut loc la IPJ Argeș, acolo unde Serviciul Resurse Umane a scos la pensie un polițist în vârstă de 30 de ani, în loc să-l scoată pe cel de 50 de ani.
Practic, tânărul polițist în vârstă de 30 de ani a fost confundat cu cel de 50 de ani.
Serviciul Resurse Umane a produs o eroare, după ce ambii aveau numele de familie comun, Mitroi.
În cele din urmă, situația a fost rezolvată.
”E o situație care, din punctul meu de vedere, s-a rezolvat, din ce am înțeles. A fost o mică eroare. Nu vreau să discut alte aspecte”, a confirmat tânărul polițist.
Acum însă, polițistul va avea de urmat câteva proceduri pentru a fi repus în normalitate, din moment ce decizia a produs efecte juridice, notează Jurnalul de Argeș.
Care este pensia medie în Poliție
Toți polițiștii pot ieși la pensie înainte de împlinirea vârstei de 50 de ani, însă puțini sunt cei care au pensie specială, adică mai mare decât contribuția.
Spre exemplu, un polițist pensionat la gradul de agent șef principal, cel mai mare grad de subofițer de poliție, cu o vechime de 30 de ani în sistem, are o pensie de aproximativ 4.000 de lei.
Pentru ofițerii care au grade mari, în special cei care au avut funcții de conducere în Inspectoratul General de Poliție, pensiile trec de 10.000 de lei, adică 2.000 de euro.