„La vederea poliţiştilor a refuzat să îşi decline identitatea, a început să se manifeste recalcitrant şi faţă de pasageri, fapt pentru care, s-a luat măsura conducerii la postul de poliţie.”, a precizat pentru Antena 3, Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanţa.
Individul a devenit violent când a fost imobilizat de poliţişti
„În momentul în care a fost încătuşat de poliţişti, bărbatul a încercat să îi lovescă, iar pe unul dintre colegii mei l-a muşcat de antebraţul stâng.” a mai precizat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanţa.
Ulterior, s-a descoperit că agresorul este infectat cu virusul HIV şi a fost eliberat din Penitenciarul Poarta Albă, duminică, 11 octombrie, 2020.
Poliţistul agresat se află în stare bună şi este testat de medici pentru a se vedea dacă în urma acestui incident a contractat sau nu virusul HIV de la agresor.