Antena 3 CNN Actualitate Locale Un polițist a împușcat mortal un bărbat care a ieșit cu toporul la un scandal între vecini, în județul Brașov

Un polițist a împușcat mortal un bărbat care a ieșit cu toporul la un scandal între vecini, în județul Brașov

de Redacția Antena 3 CNN    |   

O situație în care un polițist a ucis cu arma din dotare un bărbat în timpul unei intervenții s-a petrecut sâmbătă, în județul Brașov.

Polițistul, însoțit de un jandarm, s-a deplasat la locul unui scandal între vecini în localitatea Săcele.

El a tras asupra unui bărbat care avea un topor și se manifesta agresiv, intenționând să-l lovească pe jandarm.

Bărbatul împușcat a murit ulterior, în drum spre spital, după ce ar fi fost atins de două gloanțe, unul care a ajuns în zona femurală și un altul care s-a oprit în torace, potrivit surselor Antena 3 CNN.

Decedatul ar fi avut antecedente penale, dar informația nu a fost confirmată încă în mod oficial.

Comunicatul autorităților

"La data de 13.07.2024, în jurul orei 12.45, I.P.J. Brașov a fost sesizat, prin apel112, cu privire la faptul că în municipiul Săcele se află în desfășurare o stare conflictuală între vecini, cu potențial de escaladare.  

La fața locului a intervenit, în primă instanță, un echipaj format dintr-un polițist și un jandarm, moment în care un bărbat, în vârstă de 36 de ani, implicat în conflict, a ieșit cu un topor, amenințând forțele de ordine. 

Având în vedere pericolul iminent, manifestat inclusiv prin ridicarea toporului, cu intenția vădită de a-l lovi pe jandarm, agentul de poliție a efectuat un foc de avertisment în plan vertical, urmat de două focuri în direcția agresorului.

Pentru aplanarea conflictului și prevenirea escaladării acestuia, în sprijinul primului echipaj au intervenit, de urgență, alți polițiști și jandarmi.

Bărbatul împușcat a fost preluat de către un echipaj medical, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

Prin intervenția promptă a polițistului, viața colegului de la jandarmi a fost salvată. Polițiștii continuă cercetarea la fața locului, sub coordonarea procurorului de caz, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului", se afirmă în comunicatul I.P.J. Brașov

Subiecte în articol: Brașov impuscat mortal Sacele scandal topor
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Festival de miștouri online la adresa lui George Simion