Iulian Creţ, poliţistul hunedorean care a salvat un muncitor peste care căzuse un mal de pământ a avut parte de o surpriză inedită. Primarul municipiului Deva, care urma să-i fie copilot campionului mondial Mihai Leu la "Super Rally", i-a cedat locul agentului erou.
Astfel, poliţistul a stat pe locul din dreapta al unui Ferrari în circuitul spectaculos.
"M-a luat prin surprindere, nu m-am gândit la chestia asta în niciun fel. Nu-mi vine sa cred acum. O să dureze o perioadă să îmi dau seama că totul e realitate, nu e un vis.", spune poliţistul erou.
Agentul șef principal Iulian Creț este chiar operator 112. El se afla în timpul liber cand un tânăr muncitor a fost îngropat de viu, în timp ce încerca să aşeze o ţeavă. Fără să mai stea pe gânduri, poliţistul a sărit în ajutor şi a reuşit până la sosirea pompierilor să-i descopere capul şi pieptul muncitorului care risca să moară sufocat.