Antena 3 CNN Actualitate Imagini de cascadorii râsului. Ce face polițistul care o așteaptă pe Diana Șoșoacă pentru a o amenda

Imagini de cascadorii râsului. Ce face polițistul care o așteaptă pe Diana Șoșoacă pentru a o amenda

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 17:17 22 Noi 2021 Modificat la 17:44 22 Noi 2021

În urma apelului la numărul de urgență 112 în care senatoarea Nicoleta Pauliuc a sesizat faptul că Diana Șoșoacă nu respectă normele de protecție sanitară, la Senat s-a deplasat un polițist în civil pregătit să aplice legea și să o amendeze pe Șoșoacă.

Doar că omul legii este nevoit să o aștepte pe Diana Șoșoacă pe holul Parlamentului deoarece nu are voie să intre decât însoțit în sala în care se desfășoară ședința de plen a Senatului. Iar chestorul de la AUR a refuzat să-l conducă pe polițist până la senatoarea buclucașă.

Nicoleta Pauliuc, după apelul la 112: "Doamna Șoșoacă s-a făcut dintr-o dată bine şi a descoperit masca în geantă"

Nicoleta Pauliuc, senatoare PNL și președintele Comisiei de Apărare, a explicat de ce a sunat luni la 112 din plenul Senatului și a chemat Poliția, după ce Diana Șoșoacă a refuzat să poarte masca de protecţie. „Copiii noştri poartă mască la şcoală. Nimeni nu e mai presus de lege", a spus aceasta.

Nicoleta Pauliuc, senatoare PNL și președintele Comisie de Apărare şi-a motivat demersul de a suna la 112 pentru a o denunța pe senatoarea Diana Șoșoacă motivând că este responsabilitatea ei de membru al Parlamentului.

Mai mult, senatoarea a precizat că, indiferent de statut legea trebuie respectată.

„Indiferent ce legitimație ai avea, aşa cum o are doamna Șoșoacă şi o flutură peste tot, nu îi dă niciun drept ca ea să nu o poarte (n.r masca de protecţie), să se conformeze normelor legale. Noi nu vorbim aici de vaccinare sau de altceva, ci de respectul pentru lege. Iar legea spune că, în spatiile închise cetățenii sunt obligați să poarte mască.

Am dat un exemplu de la tribună că un medic să 10 ore cu masca pe faţă. Nu am văzut niciodată să iasă într-un spaţiu public şi să spună, domne' eu nu mai vreau să port mască pentru că îmi sunt încălcate drepturile mele constituționale şi atunci, iată, fac eu un spirit de revoltă şi intru în sala de operații fără mască'.

Copiii noştri poartă mască la şcoală. Încă o dată, cred eu, că Parlamentul a demonstrat că nimeni nu e mai presus de lege, nu există discriminări în faţa legii. Indiferent că ești parlamentar, indiferent că ești cetăţean, legea impune obligativitate, trebuie să o respectăm.

 „Doamna Șoșoacă s-a făcut dintr-o dată bine şi a descoperit masca în geantă"

Am o bucurie, totuși. Doamna Șoșoacă dintr-o dată s-a făcut bine, în condițiile în care de două săptămâni o vedem cum merge fără mască, în disprețul legii îndemnând la nerespectarea legii. Astăzi, în plenul Parlamentului după solicitare şi-a pus masca. A descoperit masca în geantă. Ăsta este un lucru bun", a spus Nicoleta Pauliuc, senatoare PNL și președintele Comisiei de Apărare din Senat. 

Este pentru prima dată când un senator al României a solicitat intervenţia autorităţilor. 

Scandal în Senat: Diana Șoșoacă refuză să poarte mască. A fost chemată Poliția

Totul a pornit de la refuzul senatoarei Diana Șoșoacă de a purta masca de protecţie, în plenul Senatului. În ciuda tuturor reproșurilor aduse de ceilalți membri ai Parlamentului, Diana Șoșoacă a refuzat vehement să poarte masca de protecţie. În acest context, Nicoleta Pauliuc, senatoare PNL și președintele Comisie de Apărare, a luat decizia de a suna la 112 pentru a solicita intervenţia Poliţiei.

Etichete: Diana Şoşoacă
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole