Antena 3 CNN Actualitate Locale Un polițist, care în timpul liber este și preot, a fost prins băut și drogat, după ce a furat o mașină

Un polițist, care în timpul liber este și preot, a fost prins băut și drogat, după ce a furat o mașină

Andreea Ştefan, Alexandru Judeu
<1 minut de citit Publicat la 11:19 30 Ian 2022 Modificat la 12:16 30 Ian 2022

Aventura poliţistului diacon a început când a mers în vizită la un prieten cu care a băut toată noaptea.

Dimineaţa, agentul de ordine publică a plecat spre casă, iar în faţa unui bar din Alexandria a găsit o maşină lăsată pornită cu cheile în contact de către un angajat al barului.

Nu a stat mult pe gânduri s-a urcat în ea şi a pornit la drum.

Când nu şi-a mai găsit maşina unde o lăsase, angajatul barului a suntat imediat la 112.

Colegii de la Serviciul Rutier l-au depistat pe poliţist, în trafic, la intrarea în localitatea Nanov din judeţul Teleorman.

Aceştia l-au testat pe agent cu alcooltestul, iar aparatul a indicat o alcolemie de 0,35 miligrame pe litru alcool pur în aerul respirat, chiar sub limita infracţiunii.

Omul legii a fost testat însă şi cu aparatul drug test şi a rezultat că acesta consumase pe lângă alcool şi heroină.

Acum el este cercetat penal pentru faptele sale şi cel mai probabil atât cariera de poliţist cât şi cea de faţă bisericească vor lua sfârşit.

Etichete: politist alexandria
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole