Pe înregistrările se aude cum bărbatul este ameninţat cu demiterea. După ce a depus o plângere la Parchet, agentul a ajuns din victimă, acuzat pentru ultraj. Conducerea IPJ Dolj a deschis o anchetă în acest caz.
Agentul de poliţie Silviu Epure din comuna Cârna, judeţul Dolj spune că nu a cedat la presiunile şefului său, motiv pentru care ar fi fost bătut chiar în secţia de poliţie de şeful său.
După ce a scăpat de furia şefului, poliţistul a depus o plângere la Parchet, iar din victimă a ajuns să fie el anchetat de superiori pentru ultraj.
Şeful de post se apără şi spune că subalternul său nu a respectat termenul de soluţionare a dosarelor. Şi localnicii îl acuză pe şeful de post.
Conducerea IPJ Dolj a demarat o anchetă internă în acest caz. Poliţistul bătut a depus plângere la DNA şi la parchet împotriva şefului său.