Antena 3 CNN Actualitate Șeful Poliției Locale Sector 1 a fost reținut de DNA

Șeful Poliției Locale Sector 1 a fost reținut de DNA

2 minute de citit Publicat la 17:56 31 Mai 2016 Modificat la 17:56 31 Mai 2016

Emanoil Bocean, consilier personal al primarului Sectorului 1 Andrei Chiliman și coordonator al Poliției Locale din acest sector, a fost reținut, marți, de procurorii DNA Ploiești, au declarat surse judiciare.

Potrivit acestora, Bocean este acuzat de trafic de influență.

Iată comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 31.05.2016, a inculpatului

BOCEAN EMANOIL, la data faptei consilier al Primarului Sectorului 1 București, pe sectorul de ordine publică, coordonator al Poliției Locale a Sectorului 1 București, (instituție subordonată primăriei), pentru săvârșirea, infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2009 – 2014, Bocean Emanoil a îndeplinit funcția de consilier al Primarului Sectorului 1 București, pe sectorul de ordine publică, fiind coordonator al Poliției Locale a Sectorului 1 București, instituție subordonată primăriei, având ca atribuții, printre altele, urmărirea modului în care s-au îndeplinit prevederile Hotărârilor Consiliului Local, dispozițiile Primarului Sectorului 1 București și s-au respectat prevederile reglementate prin procedurile operaționale specifice activității pe care o desfășoară Poliția Locală.

În perioada 2009 – 2014, inculpatul Bocean Emanoil a pretins şi primit de la oameni de afaceri sume de bani sub forma unor “comisioane”, în cuantum total de 2.256.000 lei, pentru ca în schimb să îşi exercite influenţa asupra persoanelor cu putere de decizie din Poliția Locală și Primăria Sectorului 1 București astfel încât, prin licitaţii trucate sau prin atribuire directă, firmele oamenilor de afaceri respectivi să obţină contracte de lucrări publice de la instituţiile menţionate.

Contracte respective aveau ca obiect ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar, lucrări de curățenie a imobilelor aparținând Politiei Sector 1 București, demolare a garajelor amplasate ilegal pe raza teritorială a Sectorului 1, lucrări de îndepărtare graffiti de pe suprafețele multiple aparţinând sectorului 1, lucrări de demontare a construcțiilor metalice amplasate ilegal pe raza teritorială a sectorului 1, livrarea de produse de curățenie.

În realitate, lucrările de demolare a garajelor amplasate ilegal pe raza teritorială a sectorului 1, lucrările de îndepărtare graffiti de pe suprafețele multiple aparținând sectorului 1, lucrările de demontare a construcțiilor metalice amplasate ilegal pe raza teritorială a sectorului 1 sau lucrările suplimentare de curățenie a imobilelor aparţinând Poliției Sectorului 1, inclusiv livrările de produse curățenie nu au fost prestate niciodată în fapt, acestea fiind consemnate numai scriptic.


Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 1 iunie 2016, inculpatul BOCEAN EMANOIL urmează a fi prezentat la Tribunalul Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole