Antena 3 CNN Actualitate Locale Poliţişti atacaţi cu pietre în Covasna, când încercau să spargă o petrecere cu 30 de persoane

Poliţişti atacaţi cu pietre în Covasna, când încercau să spargă o petrecere cu 30 de persoane

1 minut de citit Publicat la 11:49 28 Apr 2020 Modificat la 11:49 28 Apr 2020

Potrivit Poliției Covasna, polițiștii din Sfântu Gheorghe au fost sesizați luni după-amiază că într-o casă are loc o petrecere la care se află mai multe persoane.

Cei 3 polițiști și 3 jandarmi care au mers la fața locului au fost întâmpinați cu ostilitate de către proprietarul imobilului, un bărbat de 41 de ani, beat. În imobil erau aproximativ 30 de persoane. Bărbatul a amenințat forțele de ordine agitând în aer un topor.

În tot acest timp, bărbatul era însoțit de fiii săi, doi tineri de 17 ani și 20 ani, care aveau asupra lor cuțite.

Bărbatul a fost introdus cu forța în casă de către ceilalți participanți la petrecere, însă la scurt timp a ieșit din nou având un cuțit cu care a continuat să amenințe polițiștii și jandarmii.

La fața locului au sosit în sprijin mai multe echipaje de intervenție, printre care și un echipaj al Serviciului de Acțiuni Speciale, care au calmat spiritele și au scos bărbatul din grup, ducându-l la sediul Poliției Sfântu Gheorghe.

Mai multe persoane au aruncat cu pietre în direcția polișiștilor și jandarmilor și au agitat în aer cuțite, amenințând, totodată, cu acte de violență.

Bărbatul de 41 și fiul acestuia de 20 de ani au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe face cercetări pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

sursa: Mediafax

Etichete: Politie petrecere
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole