Antena 3 CNN Actualitate Politico: Bucureștiul preia inițiativa – România, prima țară din UE care pariază pe noua tehnologie SMR

Politico: Bucureștiul preia inițiativa – România, prima țară din UE care pariază pe noua tehnologie SMR

Publicația europeană Politico publică un reportaj despre "pariul" României pe tehnologia nucleară a reactoarelor modulare mici în contextul complex geopolitic în care se plasează cursa mondială către tehnologii verzi.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Reporterul arată că România a preluat inițiativa promovării acestui tip de tehnologie, cu proiectul SMR de la Doicești, dar spune că multe alte state mizează pe tehnologii similare, dând exemplul Poloniei care promite construcția și punerea în funcțiune a 24 de reactoare modulare mici în următorii ani.

Uniunea Europeană se simte ”apăsată” de investițiile americane și chinezești în tehnologii emergente, cum este tehnologia reactoarelor modulare mici, arată jurnaliștii de la Politico. Aceștia explică că SMR-urile pot fi o soluție pentru atingerea obiectivelor de mediu, mai ales dacă ”ideea isteață” de a produce reactoare modulare mici în serie este realizabilă.

Marele pariu de la București: Până în 2030 România speră să poate construi măcar unul dintre cele 6 reactoare modulare mici planificate la Doicești.

Ideea din spatele reactoarelor este foarte isteață, arată Politico. Construcția în serie a SMR-urilor ar putea să ofere o nouă viață regiunii care este deja ”devastată” de efectele economice ale închiderii fostei Termocentrale de la Doicești.

Dacă funcționează, noua centrală ar putea să aducă mii de locuri de muncă în proximitate, mai ales dacă numeroși investitori vin să profite de prețurile reduse la energia injectată în rețeaua locală. Proiectul ar putea ajuta România să atingă țintele ambițioase de reducere a emisiilor în timp ce țara este nevoită să producă mai multă energie pentru a satisface cererea crescută din piață, notează politico.eu.

Sebastian Burduja despre proiectul SMR: “Suntem în linie dreaptă către înlocuirea cărbunelui cu un alt tip de producție a energiei în bandă, mai ales în contextul creșterii cotei regenerabilelor care produc energie în mod intermitent”.

Riscuri mari, câștiguri și mai mari

Analiștii de la Politico pun creșterea interesului pentru soluții nucleare civile (după o perioadă lungă de inactivitate) în Europa pe seama invaziei rusești din Ucraina, care ar fi aprins temeri asupra deficitului de energie în regiune.

Numeroase state din blocul pro-nuclear se îndreaptă către soluția reactoarelor în ”miniatură” – botezate de industrie reactoare modulare mici. Suedia, Francța, Finlanda, Olanda, Estonia, Italia, Polonia Bulgaria, Belgia și Republica Cehă sunt cu ochii pe tehnologia SMR. Dintre toate acestea, București conduce cursa, după ce comisia regulatoare din România a emis un document de pre-aprobare a designului utilizat la Doicești.

Unii analiști sunt sceptici

Otilia Nuțu analist în probleme de energie la Expert Forum nu este convinsă de proiectul SMR de la Doicești și argumentează că statul are o istorie proastă de a finaliza proiecte esențiale de energie. ”Guvernul nostru este în general foarte entuziasmat de asemenea proiecte” este citată Otilia Nuțu de publicația europeană.

Articolul ridică de asemenea problema costurilor care ar putea fi ridicate în acest moment, deși nu există o cotă sau un standard care să acționeze ca benchmark pentru un astfel de proiect.

Directorul General al Nuclearelectrica a declarat pentru Politico: “Oferim o nouă viață unei comunități care și-a pierdut principalul contribuitor economic”. Acesta a mai declarat că proiectul va aduce în comunitate cca. 4000 de locuri de muncă.

”Fabricația este de asemenea o oportunitate pentru România, a continuat acesta. Dincolo de ajutorul oferit de această tehnologie regiunilor din România care se bazează acum pe cărbune, piața înlocuirii capacităților pe cărbune în Europa de valorează 200 de miliarde de dolari. În mod evident, avantajul României constă în poziționarea în postura de promotor (n.r) al tehnologiei.”

Subiecte în articol: reactor modular SMR
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Festival de miștouri online la adresa lui George Simion