Astfel, liderul partidului de extremă stânga din Norvegia, deputatul Bjornar Moxnes, a fost nevoit să demisioneze de la conducerea formațiunii după ce a fost surprins de camerele de supraveghere ale unui magazin furând o pereche de ochelari Hugo Boss.
Deputatul era într-un magazin de pe aeroportul din Oslo. După ce a probat ochelarii și i-a pus în coș, i-a ascuns repede în buzunar, înainte de a ajunge la casă.
Neil Parish, parlamentar britanic, și-a ruinat cariera după ce a vizionat un film XXX în timp se afla într-o ședință a Camerei Comunelor. Bărbatul a spus că a căutat cuvântul "tractor" pe internet iar filmulețul deocheat i s-a deschis din greșeală pe laptop. După rușinea publică, a fost nevoit să demisioneze.
Citește și: Acesta este eurodeputatul prins de poliţie la orgia sexuală cu droguri din Bruxelles.
Benjamin Griveaux, candidat la Primăria Parisului din partea partidului președintelui Emmanuel Macron, a fost scos din cursă după ce în presă au apărut imagini explicite cu el în fața calculatorului. Imaginile compromițătoare fuseseră înregistrate de o tânără cu care Griveaux - bărbat căsătorit și tatăl a trei copii - purta o conversație.
Jozsef Szajer, europarlamentar maghiar FIDESZ, partid aflat la guvernare în Ungaria, a demisionat din toate funcțiile, după ce a fost surprins de autorități la o orgie în Bruxelles, în timpul restricțiilor anti-COVID.
Politicianul se afla alături de alţi 25 de bărbați dezbrăcați, într-un apartament în care s-au găsit droguri.
Iar Cristina Cifuentes, fost președinte al Regiunii Madrid, a fost nevoită să plece din funcție după ce s-a aflat că a furat dintr-un magazin o cremă anti-rid.