Antena 3 CNN Actualitate Locale Un nou fenomen în România: Oamenii sună la 112 și raportează furtul mașinii, după ce constată că nu-și mai amintesc unde au parcat

Un nou fenomen în România: Oamenii sună la 112 și raportează furtul mașinii, după ce constată că nu-și mai amintesc unde au parcat

<1 minut de citit Publicat la 09:50 26 Mar 2024 Modificat la 09:50 26 Mar 2024

În județul Vaslui, cetățenii au raportat furtul a mii de mașini în ultima perioadă.

Însă cercetările poliției au arătat că doar o mică parte dintre mașini s-au dovedit a fi fost, într-adevăr, furate.

"Acestea sunt sesizate ca furt de auto, dar sunt generate de greșelile persoanelor vătămate, care uită unde își parchează autoturismele și sesizează apoi că le-a dispărut mașina", spune comisarul șef Dan Pelin.

Perioada analizată de polițiști a cuprins întreg anul 2023 și începutul anului 2024.

Aproximativ 70% din mașinile raportate ca fiind furate din județul Vaslui nu au făcut, de fapt, obiectul infracțiunii sesizate de proprietari.

În realitate, aceștia din urmă uitau locul unde au parcat și, pentru a-și recupera vehiculul, sunau la 112.

Vasluienii înșiși suspectează că la originea fenomenului s-ar putea afla consumul excesiv de alcool sau abuzul de substanțe interzise.

În cazul persoanelor cu memoria slabă, unii s-au grăbit să recomande amplasarea de dispozitive GPS pe mașini.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole