Antena 3 CNN Actualitate Social Razii de amploare ale Poliției în pădurile din țară: 'Au fost confiscați aproape 2.000 de metri cubi de lemn'

Razii de amploare ale Poliției în pădurile din țară: 'Au fost confiscați aproape 2.000 de metri cubi de lemn'

<1 minut de citit Publicat la 16:30 10 Apr 2020 Modificat la 16:30 10 Apr 2020

La nivel național, în perioada 3 – 9 aprilie a.c., polițiștii au organizat 700 de controale pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și pentru asigurarea legalității circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. De asemenea, au fost verificate 172 de obiective (târguri, oboare, piețe, exploatări forestiere, depozite, ocoale silvice).

În urma acestor activități, au fost înregistrate 106 dosare penale la regimul silvic.

Polițiștii de ordine publică au aplicat 207 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 420.300 de lei, în conformitate cu Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sancționarea contravențiilor silvice.

Au fost ridicate în vederea confiscării 10 fierăstraie mecanice.

În această perioadă, 18 apeluri au fost primite prin S.N.U.A.U. 112 privind transporturile ilegale de materiale lemnoase. La 4 dintre acestea, polițiștii care au intervenit au descoperit nereguli la documentele de însoțire a mărfii.

Etichete: paduri
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole