Se face o anchetă masivă în cadrul Poliției orașului Iernut, județul Mureș, din cauza unei crime care putea fi prevenite. Trei poliţişti sunt cercetaţi disciplinar şi a fost sesizat şi Parchetul pentru abuz în serviciu, după ce duminică seară a avut loc o crimă la întâmplare, fără motiv. Un bărbat în vârstă de 55 de ani din Iernut a fost înjunghiat mortal, în timp ce se întorcea acasă. Un tânăr a scos cuţitul şi i-a luat viaţa. Pur şi simplu. Nu se cunoşteau, nu se certaseră, nu aveau nimic de împărţit. Nenorocirea nu s-ar fi întâmplat dacă poliţiştii nu trimiteau acasă cu o zi în urmă o altă victimă a atacatorului.
Ultimele imagini cu Mihai Mărgineanu în viaţă au fost surprinse de camerele de supraveghere, duminică seară, la ora 18:41. De undeva, din senin, un tânăr se apropie de el, scoate cuţitul şi îl atacă.
„Am auzit un domn care striga "Ajutor! Ajutor! Lasă-mă în pace!". Și apoi am văzut un domn care alerga peste drum și el după domnul. Și atunci am intervenit eu și cu doamna. (...) Și-a desfăcut geaca și a zis: „Sunați la salvare că sunt înjunghiat”. S-a dus după stâlp și a picat”, a povestit un martor al crimei.
Ştefan Laszlo, în vârstă de 23 de ani, a fost prins şi ulterior arestat pentru omor.
„Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a fost înjunghiat în timp ce se afla pe o stradă din localitatea Iernut”, a transmis Alexandra Luca, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.
Ce nu au spus atunci poliţiştii e că mai fuseseră sesizaţi cu câteva ore înainte de crimă. De un alt bărbat.
Potrivit unor surse, acesta a vrut să depună plângere la Poliţia oraşului Iernut. Era bătut bine. Agresiunea ar fi avut loc sâmbătă seară, cu o zi înainte. Dar, pentru că în sediul poliţiei era doar poliţistul de la intrare, victima a fost trimisă acasă şi sfătuită să-şi scoată certificat medico-legal. Omul indicase făptaşii: unul dintre ei era Ştefan Laszlo.
Joi, la solicitarea Antena 3 CNN, IPJ Mureş a recunoscut oficial şi a precizat că a fost declanşată o anchetă internă.
„Față de trei polițiști din cadrul Poliției orașului Iernut a fost dispusă cercetarea prealabilă, pentru stabilirea modului în care a fost gestionat evenimentul și îndeplinirea atribuțiilor specifice în cauza de loviri sau alte violențe. De asemenea, la data de 24.10.2024, polițiștii Biroului Control Intern Mureș au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, cercetările fiind continuate in rem”, a transmis insp. pr. Aurica Mate, purtător de cuvânt al IPJ Mureș.
Mihai Mărgineanu avea 55 de ani. Era căsătorit şi avea o fiică.