Antena 3 CNN Actualitate Locale Poliția din Baia Mare caută un bărbat care a încercat să violeze angajata unui cazinou. Nu a reușit, așa că i-a furat banii și a fugit

Poliția din Baia Mare caută un bărbat care a încercat să violeze angajata unui cazinou. Nu a reușit, așa că i-a furat banii și a fugit

Paul Ciurari, Andreea Ştefan
<1 minut de citit Publicat la 10:54 09 Aug 2024 Modificat la 11:00 09 Aug 2024

Este alertă în Baia Mare, unde poliţiştii încearcă vineri să prindă un bărbat, care a vrut să violeze o angajată a unui cazinou din centrul oraşului. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate vedea cum individul se apropie de femeie şi o trânteşte la pământ, încercând să o agreseze sexual. Pentru că nu a reuşit, acesta i-a furat 7.500 de lei şi s-a făcut nevăzut.

Bărbatul a petrecut aproape întreaga noapte în cazinou și, în momentul în care a rămas singur cu o angajată de 23 de ani, a încercat să o agreseze sexual, așa cum se observă și din imaginile surprinse pe o cameră de supraveghere.

Tânăra a reușit să se lupte cu bărbatul și să scape, apoi a sunat la 112.

Înainte să ajungă polițiștii, bărbatul i-a furat suma de 7.500 de lei, apoi a fugit.

Polițiștii sunt acum în alertă și îl caută pe bărbat. Potrivit surselor Antena 3 CNN, agresorul este un recidivist, care a mai ispășit în trecut o pedeapsă de 8 ani de închisoare, tot pentru viol.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole