Antena 3 CNN Actualitate Social Agentul care a accidentat-o mortal pe Raisa verifica măsurile COVID în şcoli

Agentul care a accidentat-o mortal pe Raisa verifica măsurile COVID în şcoli

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:44 17 Ian 2022 Modificat la 15:53 17 Ian 2022

Potrivit unor surse citate de Antena 3, agentul, care purta şi vestă reflectorizantă în momentul accidentului, mergea însă în şcoli să-i înveţe pe elevi Educaţie rutieră.

În plus, pe 13 ianuarie, el a participat la verificări privind modul în care sunt respectate unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea COVID, la patru unităţi de învăţământ, mai spune Poliţia.

Conform comunicatului acestei instituţii, poliţistul nu se îndrepta spre vreo şcoală şi nici nu urma să ţină vreun curs.

"Cu privire la informațiile vehiculate în spațiul public, cu privire la faptul că la momentul producerii evenimentului rutier, polițistul din cadrul Secției 5 Poliție se deplasa la o unitate școlară, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București dezminte acest aspect.

Din datele puse la dispoziție, până la acest moment, de către subunitatea de poliție, rapoartele polițiștilor și verificările efectuate de structura de control intern, a reieșit că pe parcursul zilei de 13 ianuarie, polițistul în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a participat, conform unui  plan de acțiune, la verificări privind modul în care sunt respectate prevederile privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, verificări ce au avut loc la patru unități de învățământ.

Ulterior, polițistul s-a deplasat pentru soluționarea unor lucrări, verificări solicitate de către structura de evidență a populației.

Polițistul nu se îndrepta spre vreo unitate de învățământ și nu urma sa susțină vreun curs.

La nivelul Poliției Capitalei structura abilitată sa desfășoare cursuri de educație rutieră este Biroul Educație Rutieră din cadrul Brigăzii Rutiere.

Polițiștii din cadrul secțiilor, alături de structura de prevenire de la nivelul Poliției Capitalei, pot și desfășoară activități de educație antiinfractională", se arată în comunicatul emis, luni, de Poliţia Capitalei.

Unde mergea poliţistul care a accidentat-o mortal pe Raisa, fetiţa care era pe trecerea de pietoni

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a clarificat, luni, că poliţistul care a accidentat mortal o fetiţă de 11 ani pe o trecere de pietoni nu se afla într-o misiune de urgenţă.

Şeful de la MAI a precizat că agentul se afla într-o misiune de verificare a populaţiei. 

Însă, chiar şi aşa, poliţiştii aflaţi în misiune sunt scutiţi doar în cazul în care comit o contravenţie, nu o faptă penală, spune Bode. 

Etichete: politist Raisa
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole