Antena 3 CNN Actualitate Polițele RCA vor fi mai scumpe

Polițele RCA vor fi mai scumpe

1 minut de citit Publicat la 17:08 24 Mai 2016 Modificat la 17:08 24 Mai 2016

Orice ameliorare la actualul sistem de emitere a RCA este folosit de asiguratori ca pretext pentru scumpirea polițelor. Ei afirmă acum că dacă polițele vor fi emise pe mai puțin de șase luni, acestea vor fi mai scumpe căci ar apărea costuri suplimentare.

Poliţele RCA vor avea preţuri mai mari dacă firmele de asigurări vor fi nevoite să emită poliţe pe durate mai scurte de şase luni, conform legii RCA în actuala formă, întrucât vor înregistra costuri în plus cu angajarea de personal suplimentar, a declarat preşedintele UNSICAR, Bogdan Andriescu, potrivit Digi24 care citează News.ro.

Proiectul de lege RCA, în forma care a ajuns în Parlament, ar putea genera riscuri suplimentare, atât pentru asiguratori, cât mai ales pentru consumatori,considera Bogdan Andriescu.

“Unul dintre principalele riscuri ţine chiar de creşterea preţului RCA, ca urmare a posibilităţii încheierii poliţelor pe termene mai mici de şase luni. Acest lucru va duce la creşterea costurilor de administrare a asigurărilor, întrucât companiile vor avea nevoie de  personal  suplimentar care să ţină evidenţa poliţelor şi a tuturor informaţiilor, ceea ce se va presupune costuri noi, care se vor reflecta în preţul asigurărilor”, a afirmat şeful Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România.

Totodată, un alt risc vizează situaţia în care se va ajunge la emiterea de poliţe multiple, având în vedere că proiectul interzice anularea unei poliţe RCA după ce a fost emisă, dacă s-a produs vreo eroare în conţinutul acesteia.

Andriescu spune că, pentru a se evita efectele negative privind activarea şi funcţionarea de poliţe multiple pe piaţă, care ar crea un haos, ar trebui să poată fi operată corectarea poliţei iniţiale în sistem, în baza CEDAM.

De asemenea, preşedintele UNSICAR consideră că trebuia realizat un studiu de impact de către ASF înainte de a trimite în Parlament proiectul de lege, care să evidenţieze dacă piaţa are resursele necesare să facă faţă prevederilor incluse în actul normativ.

Proiectul legii RCA se află la Senat, urmând să fie analizat de comisii în perioada imediat următoare, în regim de urgenţă, însă este puţin probabil să fie votat de Camera Deputaţilor până la vacanţa parlamentară, care începe la 5 iulie.

Etichete: polita RCA scumpire
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole