Antena 3 CNN Actualitate Social Podul Grant din București intră în reparații

Podul Grant din București intră în reparații

<1 minut de citit Publicat la 14:13 26 Sep 2018 Modificat la 14:13 26 Sep 2018

Consilierii municipali au adoptat în şedinţa de miercuri indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii "Reabilitare şi consolidare pasaj denivelat suprateran Pod Grant".

Finanţarea investiţiei, în valoare totală de 52,2 milioane lei inclusiv TVA, se va asigura din bugetul propriu al Municipiului Bucureşti.

Lucrările de construcţii şi montaj, inclusiv cheltuielile pentru relocarea/protecţia utilităţilor, vor reprezenta 44 de milioane de lei.

Durata de realizare a investiţiei este estimată la 24 de luni.

Conform raportului de specialitate, în urma unei expertize emise în anul 2016 pentru Podul Grant, indicele de stare tehnică a podului principal era nesatisfacator, în timp ce indicele de stare tehnică pentru bretelele de acces A, B, C, D, E şi F indica o stare satisfăcătoare.

"Se consideră că prin realizarea lucrărilor propuse în documentaţia de proiectare faza DALI, pasajul va fi adus într-o stare care să corespundă cerinţelor de calitate prevăzute de Legea 10/1995 şi anume rezistenţa şi stabilitatea la acţiuni statice, dinamice şi seismice, durabilitatea siguranţei în exploatare, igienă, sănătatea oamenilor, protecţia şi refacerea mediului", prevede documentul. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole