Antena 3 CNN Actualitate Podul de la Brăila, cel mai lung pod suspendat din România, este inaugurat astăzi după o investiţie de 363 de milioane de euro

Podul de la Brăila, cel mai lung pod suspendat din România, este inaugurat astăzi după o investiţie de 363 de milioane de euro

Alin Tarnovschi
2 minute de citit Publicat la 07:43 06 Iul 2023 Modificat la 09:35 06 Iul 2023

Podul de la Brăila va fi inaugurat în cadrul unei ceremonii care începe la ora 10.45.

Conform programului anunțat de organizatori, la festivități vor participa Klaus Iohannis, președintele României, Marcel Ciolacu, premierul României, Nicolae Ciucă, președintele Senatului, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Adina Vălean, comisarul european pentru Transport, dar și reprezentanți ai ambasadelor și guvernelor Italiei și Japoniei, țările din care provin constructorii principali ai podului.

[GAL layout="4"]

Podul leagă județele Brăila și Tulcea, dar asigură și legătura dintre provinciile Muntenia, Dobrogea și Moldova. Unul dintre picioarele podului se află aproape de intrarea în orașul Brăila și la doar 10 kilometri de orașul Galați. Traversarea Dunării va fi gratuită în primii ani, iar la început aceasta se va face doar ziua astfel încât muncitorii să poată demonta schelele pe parcursul nopții.

Potrivit autorităților române, podul de la Brăila este cel mai lung pod suspendat din România și al treilea din Europa ca dimensiune.

Podul de la Brăila are o lungime de 1,9 kilometri şi leagă judeţele Brăila şi Tulcea

De asemenea, podul este cea mai înaltă construcție din România și cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani în țară. Lucrarea a costat aproximativ 363 de milioane de euro, iar banii au fost alocați din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Din punct de vedere tehnic, podul are două benzi pe sens, trotuare și o lungime de 1,9 kilometri. Uriașele cabluri de ancoraj care susțin construcția au în compoziție fire de oțel care însumează 81.000 de kilometri, notează Mediafax.

În ceea ce privește drumurile de legătură, acestea sunt realizate doar parțial, urmând să fie finalizate pe parcursul anului. Drumul principal Brăila-Jijila are o lungime de 19 kilometri si două benzi de circulație pe sens.

Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de 4,3 kilometri şi a fost proiectat cu o bandă de circulație pe sens. Soseaua care vine de la pod va fi legată de Drumul Expres Galați-Brăila aflat în construcție.

Circulația pe podul de la Brăila se va desfășura începând cu ora 13.00

Circulația pe podul de la Brăila se va desfășura începând cu ora 13.00, cu restricție de viteză de 80 km/oră, informează Infotrafic.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că joi, ora 11.00, va avea loc festivitatea de inaugurare a podului peste Dunăre de la Brăila - DN 2S, între Brăila și Smârdan, denumit Golden Gate.

Se preconizează să participe aproximativ 300 persoane, printre care președintele României, premierul, ministrul Transporturilor, Comisarul European pentru Transporturi.

Circulația rutieră se va desfășura începând cu ora 13.00, cu restricție de viteză de 80 km/oră, iar noaptea, în intervalul orar 21.00 - 06.00, de luni până vineri, circulația pe pod va fi suspendată.

În weekend-uri și sărbători legale, chiar dacă sunt zile din cursul săptămânii, circulația rutieră va fi deschisă.

Aceste prevederi se aplică până la data de 30.11.2023.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole