Antena 3 CNN Actualitate Sorin Grindeanu, despre podul de la Brăila: "Un pod al speranței, un pod al unirii"

Sorin Grindeanu, despre podul de la Brăila: "Un pod al speranței, un pod al unirii"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:55 06 Iul 2023 Modificat la 12:58 06 Iul 2023

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat despre podul peste Dunăre de la Brăila că este un pod al speranței și un pod al unirii

"Este până la urmă dovada că statul român știe să investească. În 2017 puțini credeau în reușita acestui proiect. Iată că, la 6 ani distanță, suntem aici împreună să deschidem circulația pe acest pod care leagă cele trei regiuni istorice.

Este un pod pe care l-aș denumi un pod al speranței, un pod al unirii, un pod al speranțelor pentru toți românii, un pod al speranțelor pe care și le-au spus locuitorii în această lucrare de infrastructură unică în România și în sud estul Europei. Este prima conexiune rutieră din istoria României dintre județele Tulcea și Brăila", a declarat Sorin Grindeanu. 

Citește și: Podul de la Brăila, cel mai lung pod suspendat din România, este inaugurat astăzi după o investiţie de 363 de milioane de euro

Ministrul Transporturilor a adăugat că podul este dovada că România știe să investească și să atragă bani europeni. De asemenea a atras atenția asupra implicării statului român care a reușit să abordeze strategic dezvoltarea regiunilor din România și să creeze oportunități pentru noi locuri de muncă. 

"România își consolidează prin această lucrare de infrastructură inclusiv rolul strategic la frontiera de est a UE și Alianţei Nord-Atlantice", a spus Grindeanu, citat de Mediafax. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole