PNL a solicitat, vineri, în şedinţa Biroului permanent, clarificări în legătură cu vizita preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în Statele Unite, pentru a vedea dacă acesta a avut mandat de reprezentare din partea Camerei şi cine a plătit cheltuielile, a declarat Cătălin Predoiu, vicepreşedinte al forului legislativ.
"Astăzi, în şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, am solicitat în numele grupului parlamentar PNL să se clarifice dacă domnul Dragnea a avut un mandat de reprezentare din partea Camerei Deputaţilor cu ocazia vizitei pe care a desfăşurat-o în Statele Unite, în perioada 17-21 ianuarie", a afirmat Predoiu după şedinţa conducerii Camerei.
El a arătat că liberalii vor să ştie dacă Liviu Dragnea a fost ca reprezentat al Camerei Deputaţilor, aşa cum este prevăzut în Regulament, şi cine a acoperit aceste cheltuieli.
"S-a stabilit ca această discuţie să aibă loc la viitorul Birou permanent al Camerei Deputaţilor, când vom primi şi răspunsurile din partea preşedintelui Camerei şi a staff-ului Camerei Deputaţilor. Aşteptăm cu interes aceste explicaţii pentru că este interesată şi opinia publică, nu numai PNL, ca lucrurile să fie transparente şi ca ceea ce s-a promis de către preşedintele Camerei, domnul Dragnea, respectiv o activitate profesionistă şi transparentă a Camerei Deputaţilor, să devină o realitate", a adăugat Predoiu.
Acesta a mai spus că nu a existat o reacţie ostilă din partea celor de la putere.
"Mi s-a spus: 'Vă vom prezenta care este adevărul în proxima şedinţă'. Vrem să vedem care este acest adevăr. Nu plecăm cu rea credinţă la această discuţie şi nici nu facem procese de intenţie, dar ne facem datoria să contribuim la transparenţa funcţionării Camerei Deputaţilor", a mai arătat Predoiu.