ALEGERI PARLAMENTARE 2016. PNL anunţă că Vasile Blaga nu va mai candida la alegerile parlamentare şi că în zilele următoare va avea loc o reuniune a conducerii partidului pentru a stabili cea mai bună variantă de urmat în contextul demisiei copreşedintelui liberalilor.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Vasile Blaga l-a informat pe preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, că nu îşi va depune candidatura pentru un nou mandat de parlamentar.
"În zilele următoare va avea loc o reuniune a conducerii partidului în care se va stabili cea mai bună variantă de urmat în contextul demisiei domnului Vasile Blaga", se arată în comunicat.
De asemenea, liberalii apreciază că decizia lui Vasile Blaga de a renunţa la funcţia de copreşedinte PNL demonstrează că "a pus mai presus de propria carieră politică principiile de integritate asumate de partid".
Vasile Blaga a demisionat miercuri din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi coordonator al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.
"În urma acuzaţiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăţia în faţa instituţiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL şi a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac. Ca atare, voi acţiona în consecinţă şi îmi depun demisia din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an", a anunţat Blaga