Antena 3 CNN Politică PNL susține referendumul lui Nicușor Dan în aceeași zi cu alegerile. Un referendum separat ar costa 7-10 milioane

PNL susține referendumul lui Nicușor Dan în aceeași zi cu alegerile. Un referendum separat ar costa 7-10 milioane

de Adriana Duţulescu    |   

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că deputaţii PNL vor depune un proiect de lege în baza căruia organizarea unui referendum local să se poată desfăşura simultan cu alegerile prezidenţiale, parlamentare sau europarlamentare. În acest fel, desfăşurarea alegerilor prezidenţiale şi a referendumului local ar fi asigurată de membrii aceloraşi secţii de votare. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că, în cazul în care referendumul local se va desfăşura distinct de alegerile prezidenţiale, va costa 7-10 milioane de lei.

Liderul PNL a menţionat că parlamentarii liberali vor depune proiectul legislativ săptămâna viitoare. Ciucă a explicat că, în cazul în care propunerea nu va fi adoptată de către Parlament, pentru referendum se vor organiza secţii de vot distincte.

"Costurile cele mai mari sunt pentru personal (dacă referendumul şi alegerile prezidenţiale se desfăşoară distinct, n.r.). În ambele variante, noi trebuie să plătim buletinele de vot, ceea ce înseamnă câteva sute de mii de lei. Costurile cele mai mari sunt de personal şi ele sunt de ordinul 7-10 milioane lei. În afară de asta sunt costuri mai mici: transportul sacilor până la birou şi toate astea. (...) (Amenajarea secţiilor, n.r.) este o decizie pe care trebuie să o ia primarii de sector. Eu, vorbind fără să cunosc situaţia în detaliu din fiecare şcoală, din moment ce există într-o şcoală patru-cinci săli în care să poată fi organizate birouri de secţie, îmi închipui că sunt şi alte patru-cinci săli de clasă în care să fie alte comisii. Nu cred că e o mare problemă", a arătat Nicușor Dan, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul PNL.

Nicuşor Dan i-a mulţumit liderului PNL, Nicolae Ciucă, pentru faptul că susţine cele 20 de măsuri referitoare la modul în care primarul Capitalei îşi exercită atribuţiile. De asemenea, i-a mulţumit pentru susţinerea acordată în vederea desfăşurării referendumului local, inclusiv prin iniţierea unui proiect de lege care să permită organizarea consultării locale simultan cu alegerile prezidenţiale.

"E absurd să existe o prevedere specială prin care poţi să ai aceleaşi secţii de votare la referendum naţional cu alegeri naţionale, să ai prevedere expresă prin care poţi să faci referendum naţional cu referendum local, dar să nu ai o prevedere expresă prin care să poţi să faci alegeri prezidenţiale cu referendum local", a spus el, citat de Agerpres.

Edilul general a subliniat că este legală desfăşurarea referendumului local simultan cu alegerile prezidenţiale, dar că singurul aspect rămas în discuţie este unul tehnic, şi anume dacă pot exista birouri electorale comune. Nicuşor Dan a mai precizat că într-o astfel de variantă, se vor reduce cheltuielile, deoarece vor fi implicaţi mai puţin oameni în procesul electoral.

"În democraţie trebuie să înţelegem că vocea poporului este suverană şi noi nu trebuie să blocăm, nu trebuie să punem pumnul în gură oamenilor, motiv pentru care legalitatea acestui demers este foarte clară. Ceea ce trebuie să rezolvăm este legat de acea prevedere legală conform căreia referendumul se poate efectua în acelaşi timp cu alegerile generale, prezidenţiale sau europarlamentare. (...) Se poate solicita urgenţa unui astfel de demers legislativ şi poate să treacă (proiectul de lege)", a spus el, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul PNL, alături de primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

Nicolae Ciucă a mai declarat că a semnat lista cu cele 20 de propuneri formulate de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, dar că are şi două "observaţii". Una dintre ele vizează "respectarea şi stabilirea unor criterii obiective" în ce priveşte repartizarea bugetului între Primăria Capitalei şi primăriile de sector. A doua chestiune se referă la creşterea capacităţii administrative la nivelul Primăriei Generale, pentru a diminua timpul de obţinere a avizelor.

În ce priveşte transpunerea în legislaţie a măsurilor propuse de către primarul Capitalei, prin referendum, Ciucă a replicat că liberalii îşi asumă acest demers şi vor face "tot ceea ce depinde de ei", astfel încât propunerile să se concretizeze.

"Nu îmi asumam prin semnătură un astfel de demers dacă nu aveam convingerea că trebuie să mergem cu demersul până la capăt", a mai spus el.

Miercuri şi joi, Nicuşor Dan s-a întâlnit cu preşedinta USR, Elena Lasconi, şi cu liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, care au anunţat că susţin la rândul lor cele 20 de propuneri formulate de primarul general, precum şi organizarea unui referendum local în ziua alegerilor prezidenţiale.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile