Antena 3 CNN Politică Pensiile vor crește doar cu 6,2% pentru români, a anunțat Nicolae Ciucă! Avem stenogramele

Pensiile vor crește doar cu 6,2% pentru români, a anunțat Nicolae Ciucă! Avem stenogramele

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:58 17 Noi 2022 Modificat la 16:05 17 Noi 2022

Premierul a vorbit despre o creștere de doar 6,2% a tuturor pensiilor, iar pe lângă asta sa fie acordate ajutoare celor cu venituri mici, arătând ca așa ar fi agreat cu Marcel Ciolacu. Anunțul lui Ciucă a generat o revoltă în ședința liderilor. 

Nicolae Ciucă: Am discutat cu Marcel și consider că pensiile ar trebui să crească cu 6,2% pentru toți și apoi, progresiv, în funcție de venit, să dăm ajutoare astfel încât anvelopa totală să fie de 15%. 

Alina Gorghiu: Nu mi se pare corect ca noi să ieșim și să spunem 15%, așa cum a spus și domnul președinte, și pentru că spune Marcel (ironic, n.red.).... Poate că data viitoare când vă întâlniți ne anunțați și pe noi. Să știm ce discutați ca să nu mai ieșim să comentăm altceva...

Rareș Bogdan: Păi cum vine asta? Până acum PSD a ieșit cu 10%, acum vorbim de 6,2%? Noi am spus că susținem 15%! Nu e treaba noastră, e treaba ministrului de Finanțe să găsească bani! Mama mea are pensie de 3500 de lei. Ce să îi spun? 

Dan Motreanu: 15% transpus în buzunar nici nu e 15%, oricum! Nu acoperă inflația în întregime! 

Raluca Turcan: Majorarea pensiilor care să acopere în integralitate rata inflației nu este numai o obligație morală, ci și una legală! O majorare cu 15% a punctului de pensie este posibilă bugetar în anul 2023. Ne încadrăm fără probleme și în deficitul bugetar asumat, precum și în plafonul de 9,4% din PIB, despre care tot se vaită ministrul Muncii. 

Adrian Cozma: Nu suntem de acord cu așa ceva! Să fie 15% pentru toată lumea! De două luni mă duc la TV și spun 15%. Ce sunt? Papagal? 

Florin Cîțu: Se pare că Marcel (ironic, n.red.), cum spuneți dumneavoastră, a găsit bani să nu mai majoreze impozitele pe clădiri cu 50%, dar bani pentru contractele part-time nu a mai găsit Marcel. 

Lucian Bode: Să îl lăsăm pe domnul președinte să se conecteze și să răspundă. Până atunci să trecem la un alt punct pe ordinea de zi. 

Etichete: Nicolae Ciucă
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole