Antena 3 CNN Actualitate Mesajul de condoleanțe al PNL, în urma decesului Reginei Ana a României

Mesajul de condoleanțe al PNL, în urma decesului Reginei Ana a României

1 minut de citit Publicat la 18:16 01 Aug 2016 Modificat la 18:16 01 Aug 2016

Partidul Naţional Liberal (PNL) a transmis luni un mesaj de condoleanţe familiei regale, în care subliniază că Regina Ana a fost o figură luminoasă şi plină de blândeţe, care a influenţat în bine destinul României.

"PNL a primit astăzi cu adâncă durere vestea tragică a morţii Majestăţii Sale, Regina Ana a României. În acest ceas greu, gândurile de compasiune şi mesajele de condoleanţe ale tuturor liberalilor români se îndreaptă către Majestatea Sa, Regele, şi către Familia Regală. Pierderea suferită astăzi de poporul român este deosebit de grea. Prin tot ceea ce a însemnat în istoria noastră recentă, Majestatea Sa, Regina Ana, se distinge ca o figură luminoasă şi plină de blândeţe, care, cu tact şi perseverenţă, a reuşit să influenţeze în bine destinul României", se arată într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

Potrivit liberalilor, în timpul comunismului, Regina Ana şi Regele Mihai au reprezentat un reper istoric pentru toţi românii.

"Timp de decenii, România a traversat drumul dureros prin totalitarismul comunist, iar Regina Ana a stat mereu alături de Majestatea Sa, Regele, într-un trist şi lung exil. În toată această perioadă, Suveranii au reprezentat un reper istoric pentru toţi românii şi ne-au dat curajul de a spera într-un viitor mai bun. Mai apoi, cu fiecare an trecut după ce ne-am redobândit libertatea în decembrie 1989, Majestatea Sa, Regina Ana, a devenit un izvor de inspiraţie pentru tinerii români care luptau pentru un curs democratic al ţării noastre", precizează sursa citată.

Liberalii afirmă că, prin moartea Reginei Ana, România pierde unul dintre cele mai mari simboluri ale istoriei recente.

"După cum chiar Majestatea Sa Regina Ana spunea: 'nefericirea supremă e atunci când pierzi ceea ce iubeşti'. La fel, România pierde în această zi tristă unul dintre cele mai mari simboluri ale istoriei sale recente, dar şi al demnităţii, integrităţii şi eleganţei. Prin tot ceea ce a făcut pentru români, Majestatea Sa Regina Ana va dăinui veşnic în inimile şi istoria noastră", se arată în comunicat.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole