Antena 3 CNN Emisiuni Punctul de întâlnire Cum explică PNL alianța cu Traian Băsescu, la Ilfov: "PSD nu a respectat niciun decalog și tot a câștigat alegerile"

Cum explică PNL alianța cu Traian Băsescu, la Ilfov: "PSD nu a respectat niciun decalog și tot a câștigat alegerile"

1 minut de citit Publicat la 19:25 12 Iun 2016 Modificat la 19:25 12 Iun 2016

Organizaţiile PNL şi PMP Ilfov au semnat sâmbătă protocolul pentru formarea majorităţii în Consiliul Judeţean, urmând ca liberalul Marian Petrache să fie ales pentru un nou mandat de preşedinte al CJ, iar PMP să preia cele două posturi de vicepreşedinte.

Subiectul a fost dezbătut în ediția de duminică a emisiunii Punctul de Întâlnire, realizată de Radu Tudor, la Antena 3.

Liberalul Cezar Preda, implicat în strategia de campanie a partidului, a explicat care au fost rațiunile din spatele acestei acțiuni.

“Eu nu pot să pun problema așa. Eu nu vorbesc despre toxicitatea unor oameni care au fost aleși consilieri locali sau centrali, atunci când vorbim de majoritate. PSD a vrut să facă majoritate cu PMP și cu ALDE. PNL avea nevoie de un singur partid ca să facă majoritate. Ar fi însemnat ca PNL să nu se alieze cu nimeni și altcineva să facă majoritate. Și atunci PSD ar fi luat PMP. “

“Problema la formarea Consiliilor Locale Județene nu este atât de simplă. Asta cu compromisul în politică... am văzut că PSD nu a respectat niciun decalog și tot a câștigat alegerile. La Ilfov nu aveai cum să faci altfel majoritate. Prima dată i s-a propus lui ALDE, are a refuzat. UNPR e în alianță cu PSD și atunci a mai rămas PMP. “

“Avem 41 de unități în care trebuie să alegem vârfurile. Eu nu știu ce rol are Traian Băsescu în formarea unei alianțe și nu cred că a fost foarte încântat că face alianță cu PNL. Sunt doi consilieri de la PMP care și-au asumat această responsabilitate. “

Citește mai multe din Punctul de întâlnire
» Citește mai multe din Punctul de întâlnire
TOP articole