Antena 3 CNN Politică PNL a decis să fuzioneze cu PMP-ul lui Traian Băsescu

PNL a decis să fuzioneze cu PMP-ul lui Traian Băsescu

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:27 12 Noi 2021 Modificat la 13:08 12 Noi 2021

Se va face o fuziune prin absorbţie cu Partidul Mişcarea Populară.

Decizia a fost luată vineri, de Biroul executiv al PNL.

Partidul Mișcarea Populară are aproximativ 2.250 de aleși locali.

Orban ar fi urmat să preia PMP

Potrivit unor surse politice citate de Antena 3, Ludovic Orban ar fi urmat să-şi facă partid şi ar fi fost în discuţii cu PMP pentru a prelua el această formaţiune.

Din acest motiv, liberalii l-ar fi sabotat pe Ludovic Orban şi ar fi făcut această fuziune.

Prin fuziunea cu PMP, PNL s-ar fi sabotat pe Orban

PMP are în prezent doi europarlamentari, pe fostul preşedinte Traian Băsescu şi pe Eugen Tomac, fostul lider al formaţiunii politice.

Din PNL fac parte foștii liderii ai PDL, printre care Vasile Blaga și Emil Boc, cu care Traian Băsescu s-a certat în urma congresului în care Elena Udrea a pierdut alegerile din partid.

Partidul Mișcarea Populară are aproximativ 2.250 de aleși locali, dar la ultimele alegeri locale a ratat intrarea în Parlament, nereușind să atingă pragul electoral.

PMP neagă fuziunea cu PNL

A recunoscut chiar şi Florin Cîţu fuziunea, vineri, la ieşirea de la şedinţa partidului.  

PMP neagă însă oficial această fuziune. Interesul liberalilor ar fi structura din teritoriu a celor de la PMP, care nu este partid parlamentar. 

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, neagă fuziunea cu PNL, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat că "știrile apărute în spațiul public privind deciziile care ar fi fost luate de PMP privind fuziunea cu PNL, sunt false".

Ludovic Orban a fost exclus din PNL cu 31 de voturi "pentru" şi două abţineri

Ludovic Orban, fostul preşedinte al PNL, a fost exclus, vineri, din partid.

Orban a fost exclus din formaţiunea politică pe care a condus-o cu 31 de voturi "pentru", două împotrivă şi două abţineri.

Acesta a fost votul de vineri din Biroul Politic executiv.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole