Antena 3 CNN Politică PNL, executat silit pentru datorii către firma lui Relu Fenechiu

PNL, executat silit pentru datorii către firma lui Relu Fenechiu

<1 minut de citit Publicat la 13:00 02 Mai 2017 Modificat la 13:00 02 Mai 2017

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a executat silit PNL pentru datorii de peste 300.000 de euro, la care se adaugă penalități de circa 150.000 de euro, pe care formațiunea politică din care a făcut parte le are la societatea familiei Fenechiu.

Datoriile datează din 2009, din timpul campaniilor electorale, societatea în cauză livrând atunci, contra cost, materiale electorale pentru PNL, potrivit Jurnalului Național.

Din 2011, SC La Rocca SRL Iași a acționat în judecată partidul pentru recuperarea datoriilor, abia anul trecut Tribunalul București decizând definitiv ca plata să fie efectuată în mod obligatoriu.

În februarie 2016, judecătorii au admis în parte cererea în anulare și au obligat PNL să achite firmei lui Relu Fenechiu suma de 1.367.000 de lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate în timpul campaniei electorale din anul 2009, în termen de zece zile de la comunicare.

De asemenea, PNL a mai fost obligat de către Tribunalul București să plătească către SC La Rocca SRL Iași suma de 4.150 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea Tribunalului București este definitivă.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole