Antena 3 CNN Politică Liberalii sunt gata să accepte un premier PSD, însă cu o singură condiție extrem de importantă

Liberalii sunt gata să accepte un premier PSD, însă cu o singură condiție extrem de importantă

Vasile Marcu
1 minut de citit Publicat la 12:54 16 Noi 2021 Modificat la 12:57 16 Noi 2021

Aceasta este noua cerință din partea liberalilor, asta în condițiile în care, în urmă cu câteva zile, reprezentanții PNL acceptaseră un premier social-democrat. Chiar Florin Cîțu spunea că vor merge în fața președintelui cu două propuneri: Florin Cîțu din partea liberalilor și Marcel Ciolacu din partea PSD. 

Însă, în cadrul ședinței Biroului Executiv din această seară, sursele citate spun că va exista o propunere potrivit căreia liberalii să nu accepte o propunere din partea social-democraților, decât dacă aceasta nu va fi Marcel Ciolacu sau Sorin Grindeanu. 

Așadar, această condiție va fi supusă la vot în această seară.

Alte propuneri vor fi chiar și în privința liderului PNL, Florin Cîțu. Există nemulțumiri în interiorul partidului care este împărțit, în acest moment, în două tabere. Una apropiată lui Florin Cîțu, care își dorește ca acesta să devină premier, iar cealaltă care nu este de acord ca PNL să meargă în fața președintelui cu această propunere. 

Condiția PSD pentru a intra la guvernare alături de PNL, dacă nu are premierul. Vasile Dîncu: ”E un algoritm gândit demult”

Senatorul PSD Vasile Dîncu susține că social-democraţii doresc Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Finanţelor, în cazul în care nu vor avea premierul.

“Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției sunt cele două ministere avizatoare care, în orice negociere de algoritm de guvernare, sunt cele dintre care se alege. La noi există cine are premierul nu are Secretariatul General al Guvernului și nu alege primul între cele două ministere avizatoare. E un algoritm gândit demult în politica românească și chiar funcționează când se fac coaliții sau alianțe”, a declarat Vasile Dîncu la Profit News.

Întrebat ce va alege PSD-ul în cazul în care PNL va avea premierul, el a răspuns:

“Nu am stabilit ce alegem, dar eu presupun că am lua Finanțele având în vedere că sunt alte ministere la care noi nu avem acces, cel puțin în varianta de acum: Dezvoltarea este la UDMR, am văzut că Mediul este la UDMR, adică sunt ministere economice sau Fondurile Europene nu știu la cine ar fi. Este normal ca aceste funcții economice, funcțiile din ministerele de forță, legate de membrii în CSAT, se aleg cumva între participanții la guvernare și atunci cine are una, nu putea lua cealaltă”.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole