De cand se știe, Navi a fost într-o continuă cură de slabire. Atentă la tot ce mănâncă pentru a nu lua in greutate, a oscilat de la slab la gras și invers.
"Ironia este ca ma înfometasem foarte tare. Eram anorexică de-a dreptul și eram și pe pastile și trăiam cu o felie de pâine graham și o felie de brânză topită pe zi și o roșie si am fost la o emisiune, aveam 53 de kg, practic cu 2 kg mai mult decât am acum (...) Mi s-a zis, eşti atât de frumoasă, câţi atât de frumos, păcat de tine că eşti plinuţă. Îmi venea să mă bag în pământ. Îmi venea să mă bag intr o groapă dacă era acolo una", a mărturisit cântăreaţa.
Cum a reuşit cântăreaţa Navi să slăbească cu ajutorul operaţiei de micşorare a stomacului
De la 53 de kg, Navi a ajuns să cântărească aproape dublu, kilograme de care a reuşit să scape cu ajutorul operaţiei de micşorare a stomacului.
"Discutăm despre pacienţi care au o patologie foarte complexă. Nu e vorba numai de kilogramele în plus. Ştie toată lumea că vorbim despre obezitate atunci când vorbim de bariatrie. Deja termenul este deja foarte larg răspândit, dar secundar prezenţei excesului de ţesut adipos, adică a grăsimei, se instalează suferinţe care sunt greu de controlat medicamentos. În general prin tratamente conservatoare. Şi discutăm aici despre diabetul zaharat de tip 2, hipertensiune arterială, probleme respiratorii care au un impact negativ asupra întregului organism", explică dr. Cătălin Copăescu, medic primar chirurgie generală.
În ce constă intervenţia chirurgicală
Înaintea unei astfel de intervenții chirurgicale, o întreagă echipă de specialişti analizează mai multe aspecte privind sănătatea pacientului.
"Vreau să ştiţi că nu există o intervenţie chirurgicală universal valabilă aplicabilă tuturor cu ochii închişi şi criteriile nu sunt numele, culoarea părului, vârst... Sunt criterii riguroase în urma unor investigaţii pe care toti acești pacienţi trebuie să le efectueze. Și apoi alegem și poate fi un gastric bypass. Ceea ce este un numitor comun pentru toate operațiille, este că astăzi, toate operațiile, în centrele cu experiență, se realizează la paroscospic. Și asta deja a scăzut de 10 ori riscul unor complicații. Nu mai e nimeni tăiat pe abdomen. Nu există chirurgie deschisă pentru așa ceva și este minim invazivă, la paroscopic sau robotic", a adăugat medicul.
Devenită o problema serioasă de sănătate publică în majoritatea ţărilor, obezitatea este considerată mai puţin o problemă de estetică şi mai mult una de sănătate.
Dr. Sorin Velici: "De fiecare dată, operaţia este făcută pentru sănătatea pacientului"
Faptul că intervenţiile chirurgicale bariatrice sunt considerate estetice este că se bucură şi de acest bonus după chirurgia bariatrica. Principalul câştig al pacientului este starea de sănătate care este net îmbunatăţită. Controlul afecţiunilor în strânsă legatură cu obezitatea şi prelungirea speranţei de viaţă", spune dr. Sorin Velici.
După operaţie, de cele mai multe ori, pacienţii se întorc la activităţile de odinioară într-o perioadă de aproximativ două săptămâni.
La nivel mondial, peste 700 de milioane de oameni suferă de obezitate.