Pompierii ISU Crişana au fost chemaţi să intervină în Popeşti, judeţul Bihor acolo unde acoperișul unui bloc a fost smuls de rafale.
În urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, echipajele Detașamentului de Pompieri Marghita au intervenit cu două autospeciale, din care o autoscară, în localitatea Popești, unde au acționat pentru degajarea unei suprafețe de aproximativ 375 de metri pătrați din acoperișul unui bloc (construit din lemn cu învelitoare din tablă și plăci de azbociment pe circa 550 de metri pătrați), care, în urma vântului puternic s-a desprins de pe imobil, prăbușindu-se peste trei autoturisme.
[GAL layout="5"]Mai mult, între Săldăbagiu de Barcău şi Margine vântul a doborât un copac peste linia de cale ferată, blocând circulaţia unui tren.
La scurt timp pompierii militari din cadrul aceleiași subunități au fost mobilizați pentru înlăturarea unui copac, care, doborât de rafalele de vânt pe liniile de cale ferată, a blocat circulația unui tren, între localitățile Săldăbagiu de Barcău și Margine. După degajarea arborelui, trenul și-a reluat circulația. Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Crișana" al județului Bihor reamintește cetățenilor, ca pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.
Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.
Mai multe mașini distruse în Fălticeni, Suceava după ce vijelia a desprins o șarpantă
Un incident similar a avut loc şi în centrul Fălticeniului din Suceava acolo unde un acoperiş smuls de vântul puternic s-a prăbușit peste mai multe autoturisme aflate în trafic.
Momentul desprinderii acoperișului de bloc din Centrul Fălticeniului a fost surprins de camera de bord a unui şofer aflat în trafic. În total au fost avariate 7 autoturisme.
În Cluj furtuna a fost atât de violentă încât a smuls două acoperișuri de tablă, unul de pe un bloc din Gheorgheni și altul de pe unul din Mănăștur.
Potrivit ISU Cluj, au fost înregistrate două solicitări pentru îndepărtarea unor elemente din acoperișuri de tablă, pe străzile Alexandru Vaida Voievod și Calea Mănăștur, iar pe strada Clinicilor a fost o solicitare este pentru evacuarea apei acumulate într-un subsol.
De asemenea, a fost primit un apel pentru a degajarea unui stâlp căzut pe strada Izlazului din Florești și unul pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe strada Giordano Bruno din municipiul Cluj-Napoca.
Bucăți de stâncă și copaci doborâți pe carosabil, în județul Bistrița-Năsăud
Potrivit Jandarmeriei Române, mai multe bucăți de stâncă au alunecat pe carosabil și au fost îndepărtate de către jandarmii montani din Colibița, județul Bistrița-Năsăud.
Acestea s-au desprins în bucăți și au alunecat pe drumul dintre Colibița și Bistrița Bârgăului (DJ172D), pe ambele sensuri de mers, din cauza ploii abundente, punând în pericol pe cei aflați în trafic. La eliberarea drumului au contribuit și câțiva șoferi care tranzitau zona.
Totodată, pe drumul forestier din zona Șoimu, mai mulți arbori au căzut pe carosabil în urma vântului puternic. Jandarmii montani au solicitat intervenția reprezentanților Ocolului Silvic Bistrița Bârgăului pentru degajarea drumului.