Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr de 17 ani din Ploiești conducea fără permis și drogat. De frica poliţiştilor, a sărit din mașină la un semafor | Cum a fost prins

Un tânăr de 17 ani din Ploiești conducea fără permis și drogat. De frica poliţiştilor, a sărit din mașină la un semafor | Cum a fost prins

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 22:39 20 Iun 2023 Modificat la 22:42 20 Iun 2023

Polițiștii din Ploiești au încercat, marți, să oprească un șofer pe strada Vasile Lupu, însă acesta și-a continuat drumul. Echipajul a pornit în urmărirea șoferului, iar la un moment dat, ajungând la o intersecție semaforizată, șoferul nu a mai putut înainta din cauza mașinilor, a coborât din autoturism și a fugit.

La scurt timp, polițiștii l-au prins și l-au imobilizat, fiind dus la audieri.

"În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la volan se afla un tânăr, în vârstă de 17 ani, care nu figura ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

Întrucât a refuzat testarea cu aparatul DrugTest, a fost condus la o unitate medicală, în vederea efectuării unei testări preliminare în acest sens, rezultatul indicând prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism", informează IPJ Prahova, potrivit Mediafax.

Tânărul a fost reținut, iar cercetările se fac pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Citeşte şi: Măsura controversată din Codul Rutier care ar putea umple spitalele. "E un cuțit cu două tăișuri. Traficul va fi mai fluent, dar riscurile mari"

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole