Antena 3 CNN Actualitate Locale Ploi, vijelii și grindină, în București. ANM a emis o avertizare meteo imediată Cod galben de vreme rea

Ploi, vijelii și grindină, în București. ANM a emis o avertizare meteo imediată Cod galben de vreme rea

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 17:29 10 Iul 2024 Modificat la 17:29 10 Iul 2024

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteo imediată Cod galben de averse, grindină, rafale de vânt și descărcări electrice pentru minicipiul București.

Alerta este valabilă miercuri, de la ora 17:25 până la ora 18:00.

Meteorologii spun că în intervalul menționat, în Capitală, se vor semnala intensificări ale vântului, vijelie, viteză la rafală de 50 - 60 km/h, descărcări electrice, grindină și averse ce vor acumula izolat 10 l/mp.

Caniculă în toată ţara. Capitala și 29 de județe, sub avertizare Cod portocaliu

Miercuri, valul de căldură se extinde și se intensifică în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi de 33...37 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Bucureștiul sunt sub Cod portocaliu de caniculă.

Temperaturile maxime vor fi de 37...39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperaturăumezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală

Miercuri, valul de căldură se va menține în cea mai mare parte a Moldovei, zona litoralului și local în Transilvania și Maramureș. Temperaturile maxime vor fi de 33...37 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Sub Cod galben vor fi județele Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Botoșani, Iași, Bacău și Vaslui.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole